joi, 26 martie 2009

Invitaţie la Experiment Art




Foto: Mihnea Baran
Curator expozitie: Carmen Istrate Murariu

Criteriile estetice sunt şi au fost întotdeauna fluctuante la nivelul vieţii cotidiene. Astăzi nu mai există o distincţie clară între disciplinele artei iar între genurile picturale se află o foame de imagini orchestrate de apariţia unei estetici a surprizei. Începând cu Tocqueville, mulţi critici sociali şi culturali sunt de accord că standardele esteticii s-au deteriorate rapid în favoarea unui statut social şi dorinţei de paradă conformă afirmaţiei cu privire la celebritate a lui Andy Warpol şi iluziei reconfortante a prestanţei ca hedonism al relaxării.
Fiecare artă comportă o tehnică proprie şi face apel la un mod specific de compoziţie. Orice act artistic sau operă, implică alegerea unei forme într-un ansamblu al determinărilor generale care, permit clasarea într-o artă sau gen. Aceasta trebuie să se plieze pe o schemă formală ce impune anumite reguli, dobândind un statut oficial chiar dacă interferează cu alte arte sau diferite genuri. Teza hegeliană a “morţii artei” este combătută prin proprietăţile sugestive, dinamice şi constructive a intelectualismului abstract, care analizează şi susţine materialul de observare, corespunzător noilor cerinţe ale artelor. Cultura şi arta, adaptate la imperativele acestui secol, a societăţii dezvoltate şi tehnicilor de vârf indispensabile vieţii actuale, îmbracă noi forme.
Plecând de la obiectul ca atare a lui Marcel Duchamp “Fontain”, în 1959, a cărei operaţii selective a stat o evidentă intenţie provocatoare dar şi convingerea că orice obiect prezintă aspecte şi caracteristici cărora nu le acordăm atenţie, arta contemporană îmbracă şi încarcă cu o semnificaţie estetică orice obiect indentificat şi izolat într-un spaţiu consacrat examinării vizuale, respective galerie de artă. Teoria lui Benedetto Croce susţine faptul că adevărata noutate artistică ia naştere în clipa care, artistul sesizează, elaborează şi reconsideră material în manifestarea ei tehnică extrinsecă, ca re-înterpretare a obiectului în contexte artistice într-un discurs estetic. Reconsiderearea materiei (deşeu industrial, sau obiect commercial) deplasează teoriile estetice în noi explorări. Fie că luăm o lucrare a lui Cesar în care comprimă, striveşte şi expune carcasa metalică a unui radiator de maşină (“Compresion”) în 1962, a lui Andz Warpol cu “Champbell`s sau Linchtenstein „Crack” în 1964, unde copiază o imagine dintr-o revistă cu benzi desenate cu maximă fidelitate, toate poartă cu sine cam acelaşi mesaj: suntem supuşi imperiosului prezent a lumii industrializate, tehnicizate şi informatizate. Artiştii comunică o emoţie estetică prin formele şi obiectele contemporaneităţii care, ne fură conştientizarea, fiind subjugaţi doar de consum rapid şi fără să ne dăm seama că folosinţa obiectelor la un moment dat, pot recrea forme estetice nebănuite.
Neîndoielnic faptul că aflându-ne în faţa unei capodopere precum Mona Lisa, simţurile exaltă primind o vie impresie care, aproape paralizează la vederea imaginii, subjugate de emoţie şi admiraţie. Faptul de a fi o operă binecunoscută, într-un asemenea context experimental, ea reprezintă mult mai mult, purtând noi înţelesuri, întrebări şi răspunsuri, posibilităţi de reintegrare în actualitate. Pe internet poate fi văzută arătându-şi sânii, se barbereşte, işi mişcă mâinile, dă din ochi şi alte prelucrări. Aşa încât, arta video, instalaţia multimedia, proiecţia, sunetul, arta digitală sau biologică, astăzi pun întrebări, emoţia artistică fiind produsă prin sugestia senzaţiilor şi ideilor. Criteriile estetice au devenit „categoriale şi conceptuale”, şi fac parte integrantă dintr-o teorie artistică care, după Arthur Danto, întăreşte modul de interpretare a obiectului într-un spaţiu dat. Astfel, intenţionalitatea include o componentă reprezentaţională, înţeleasă ca structură şi organizare, proprie semiotice. În acest fel reacţia estetică spontană lipseşte, ea se insinuează sub forma interogaţiei, (ce este, ce reprezintă, ce vrea să spună artistul) iar o analiză profundă presupune pe lângă cunoaştere în esenţă şi intenţionalitate, raţionalitate, evaluare şi valorizare. Pentru că rolul artei este de a comunica, recunoaştem ca mesaj, din întrega expoziţie, un proces semiotic bazat pe trei componente: semnul, obiectul reprezentat şi interpretul. Gândirea este realizată prin semne, de la cele grafice, gestice, cromatice, vizuale, materiale, fizice şi tehnice, iar traducerea lor în acţiuni înseamnă a manipula semne, de aceea mesajul tuturor celor 33 de artişti plastici, prin cele 63 de lucrări expuse în galeriile „Alfa” din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, constituie o invitaţie la descifrarea şi înţelegerea acestora.

marți, 24 martie 2009

Despre „arta care spală sufletul”

Revista de cultura "Ateneu", nr. 3(475)
Articol semnat de Violeta Savu (vezi "Lista de bloguri"
Demersul artistei Carmen Istrate Murariu de a propune publicului sub titlul Dicţionarul artei naive din Bacău (Editura ProPlumb, 2008), o carte ce se situează la confluenţa genurilor album - dicţionar - catalog de artă, este unul salutar. O carte care ne vorbeşte succint despre sensul artei în general şi al artei naive în particular, depunând mărturie despre autentica valoare a pictorilor naivi din Bacău. Carmen Istrate Murariu a urmat în mod inspirat un fir subiectiv – emoţional – afectiv. Iar în artă, emoţiile sunt esenţiale. Vacanţele petrecute la bunici, într-un ţinut idilic, şi-au pus puternic amprenta pe sufletul autoarei, preocupările tradiţional - artizanale ale bunicilor şi ale consătenilor îşi vor găsi mai târziu ecoul în dragostea pentru artă şi în deosebita simpatie demonstrată faţă de artiştii populari. Carmen Istrate Murariu îşi aduce aminte de acea copilărie aureolată de simplitate şi seninătate, în fragmente impregnate de lirism: „Mi-aduc aminte perioada copilăriei, zilele lungi de vară care se scurgeau cu greutate de la răsăritul până la scăpătatul soarelui, serile molcome din cerdacul unde «hodineau chipurile» bunicii, resemnaţi şi împăcaţi cu bătrâneţea ascunsă între ridurile feţelor cu trăsături blânde, în timp ce greierii din grădină îşi îngânau numele îndemnându-te să-i asculţi, pitiţi între foşnăiturile firelor de iarbă şi zbaterile frunzelor mângâiate de aerul răcoros al nopţii care începea să se facă simţită. Privirile lor ostenite păreau că mătură dealul de peste drum, dinspre răsăritul soarelui, apoi de din sus şi din josul drumului, cercetând dacă se apropia vreo umbră de om, până către zarea de apus a soarelui ce trăgea după el, vălul înserării şi al nopţii. [...] Modul simplu de a fi şi trăi, de a decora casa cu elemente legate de tradiţii şi preocupări domestice, artistice în felul lor naiv, lada de zestre pictată şi ferecată din odaie, obiectele de uz casnic, atmosfera caldă degajată din toate lucrurile ce-mi stăruie în memorie, azi şi-au câştigat recunoştinţa mea. Datorez bunicilor mei, Maria şi Vasile Nantu, o bună parte din mult-puţinul gândurilor şi făptuirilor mele." După acest mic excurs sentimental-liric, Carmen Murariu ne oferă puţină istorie, evocându-l pe pictorul francez post-impresionist Henri Rousseau, primul reprezentant de seamă al artei naive. Cele două tablouri alese pentru ilustraţie, „Guillaume Appolinaire et Marie Laurencin” şi „Le revelation” („Visul”) sunt emblematice pentru arta celebrului pictor. Invocându-l pe Pablo Picasso, autoarea ne reaminteşte că „arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viaţa noastră". De la arta naivă universală se face trecerea la cea naţională, şi de aici la cea locală. În Bacău, existenţa unei puternice Şcoli Populare de Artă, dăruirea şi vocaţia unor artişti – profesori a determinat formarea aici a unuia dintre nucleele artei naive din România. Printre aceşti pictori care au fost în plus şi „formatori” de artişti, un rol deosebit de important îl ocupă maestrul Ilie Boca, domnia-sa căpătând aproape un aer patriarhal în lumea artei băcăuane, atât în cea profesionistă cât şi în cea naivă. Carmen Istrate Murariu evidenţiează acest lucru în capitolul „Maestrul Ilie Boca şi discipolii”. Acei „discipoli” n-au întârziat să-şi demonstreze talentul, măiestria, unii dintre ei făcându-şi numele cunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare. Autoarea îi descrie în câteva cuvinte pe fiecare în parte, găsind epitetele potrivite prin care arta fiecăruia dintre ei se personalizează, remarcând diferenţele specifice prin care se fac distinşi şi distincţi: „Ioan Măric «păcătuieşte» prin subiectele alese cu neaoşe întâmplări din viaţa semenilor, de un comic savuros, izbutind să redea adevărate învăţături morale, transformând permanent întâlnirea cotidiană în motive plastice; Catinca Popescu impresionează prin culoarea plină de căldură; Constantina Voicu are o filozofie proprie a vieţii, Virginia Bârsan înduioşează prin sensibilitatea deosebită, Salomea Andronic se distinge printr-o deosebită claritate şi strălucire a verdelui etc.” Cartea se încheie cu trecerea în revistă a artiştilor naivi băcăuni, un „dicţionar” care cuprinde o scurtă biografie pentru fiecare artist popular în parte şi ilustraţii cu lucrări reprezentative. Iată şi catalogul la care au răspuns prezent artiştii: Salomea Andronic, Virginia Bârsan, Nelu Caşvan, Costantin Chiţigoi, Gheorghe Clit, Florenţa Cosevciuc, Anişoara Culea, Gheorghe Fifirig, Maricica Laiu, Maria Margos-Gherasim, Ioan Măric (cel mai „popular” dintre popularii băcăuani şi ale cărui picturi, se ştie, sunt foarte preţuite în Franţa), Gheorghe Mereuţă, Petre Nica, Eugen Nicuţă, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Ada Porţan, Elena Radu, Gheorghe Temea, Constantina Voicu, Violeta Voicu, Bică Weimberg.
„Dicţionarul artei naive din Bacău” beneficiază de o prezentare grafică de excepţie, culorile ilustraţiilor sunt vii, hârtia cretată este de calitate, coperţile negre şi cartonate au eleganţă, contribuind la finalitatea unei cărţi - obiect de artă. La alcătuirea cărţii au colaborat: Dionis Puşcuţă (copertă), Calistat Costin (consilier literar şi prefaţator), Florentina Florin (traducere în limba franceză), Cristina Ghiciuşcă (traducere în limba engleză), Sorin Murariu (foto), Mihai-Radu Prăjişteanu (consiliere grafică), Silvia Miler (tehnoredactare). Şi nu în ultimul rînd, Consiliul Local Bacău care şi-a adus sprijinul pentru tipărirea albumului.