vineri, 29 august 2014

Anotimpuri cromatice - Catinca Popescu


            Catinca Popescu continuă să te surprindă cu o admirabilă și neobosită dăruire de culoare fără a se lepăda de matricea spirituală a tradițiilor stramoșești. Cu inocență răcoritoare și desfătătoare cromatică dăruiește pânzei noblețea sufletească a amintirilor idealizate, lumină și căldură ca unic răspuns la vicisitudinile vieții. Originalitatea de stil a condus la aprecierea criticilor de artă și deopotrivă a publicului. Din fuiorul de amintiri și experiențe, cu infinită răbdare și acribie etnografică, expune povești transmițând emoția mai bine decât orice discurs. Întâmplări, datini și evenimente din vatra familiei, a vieții de la țară sunt redate cu simplitate, ancorate viu în emoțiile unei lumi fantastice, bucolice, de văi înverzite și consăteni fericiți în preocupările lor. Artista naiva tratează o viziune comună, specifică genului, dar extrem de personal și coerent, a ceea ce a fost în lume, este sau ar trebui să fie. Tablourile sunt, în general variațiuni pe aceiași temă: cer îmbibat de soare, o afecțiune lirică pentru locul de baștină ce reflectă în mod invariabil dragostea pentru frumos și simplitate.  
            Arta pictoriței are puterea de a înfățișa situații creând un nivel suplimentar de lectură ce deschide multiple posibilități de regăsire, identificare, și contemplare. Imaginea sintetizează emoții, exprimând lucruri pe care cuvintele nu reușesc să le descrie sau tulbură mediul de manifestare poetică ori stare sufletească. Catinca Popescu a captat toată energia vitală a satului în care s-a născut, definitiv și irevocabil. Originală și creativă, radiind de bucurie, inocență și pace lăuntrică a reprezentat spiritul local cu încântare și uimire. Există o legătură între realismul medieval a lui Pieter Bruegel cel Bătrân, a Vameșului Rousseau caracterizați de precizia pitorescului și viziunea poetică a Catincăi Popescu: farmecul acronic a creațiilor în care și-au topit și solidificat personalitatea creatoare. Urmărind cu strădanie și folos anotimpurile vieții, fără a rămâne tributară satului natal,  restituie orizonturile senine a copilăriei sale, celebrând fără întrerupere natura pe care o iubește și apără prin culoare. Consiliile locale a comunei Tansa-Iași, satul Suhuleț unde s-a nascut și a orașului Bacău unde trăiește, i-au acordat, în semn de respect, distincția cu titlul de Cetățean de Onoare pentru activitatea sa prodigioasă. Recunoașterea locală, națională și internațională a operelor evocatoare de istorie încărcată de tradiții populare, menține și întărește ideea potrivit căreia ”veșnicia s-a născut la sat”. Floarea soarelui, scenele de interior, îndeletnicirile rurale însuflețite de nostalgia pentru o anumită calitate a vieții, ierni luminate de bucuria copiilor sunt proiecții  reale ale copilăriei convertite și eternizate în vizual. Finețea liniei și delicatețea culorii contribuie la stăpânirea de perspectivă și compoziției. Personalitate distinctă în arealul plastici naive din țară, Catinca Popescu oglindește măreția realizării de sine prin re-crearea unei lumi lăuntrice care încăzește inimile și înalță spiritul.    

                                                                                   ***

Pentru început, povesți-mi despre debutul dumneavoastră în arta naivă.
          Am debutat în 1979 terminând Școala Populară de Artă ca elevă lui Ilie Boca și a Letiției Oprișan, la arta decorativă. Prima diplomă, spre satisfacția mea, a fost al treilea tablou terminat în timpul când eram elevă. Mă aflam în Tabara de la Berzunți tot în `79, sfârșitul lui august când pe ne veste apare dl. Bodron însoțit de dl. Donea întrebând precipitat: ”cine este Tovarașa Catinca Popescu?”. După ce am făcut cunoștință m-a înștiințat că am luat locul II la Salonul de Artă Naivă Vaslui, secțiunea creație. O mare realizare la timpul acela. Am și acum tabloul în atelier. În Bacău s-a dezvoltat un adevărat ”creuzet” cultural încă din anii 1969-1970 sub îndrumarea maestrului Ilie Boca. De atunci, în fiecare an, am primit Premii la toate concursurile si expozițiile de grup la care am participat. Am obtinut 5 medalii de aur și una de argint la Festivalul Cantarea Romaniei. Numeroase premii și diplome primite în urma participărilor la expoziții din țară și de peste hotare au constituit un adevărat imbold în a continua ceea ce începusem.

Cum v-ați dat seama că adevărata vocaţie este pictura?
            Eram încă la Școala Populară de Arta când Dl. Boca mi-a vazut prima schiță facută. Eram la artă decorativă și atunci am trecut la pictură din îndemnul maestrului. Și nu l-am dezamagit. Asta m-a stimulat foarte mult, îmi amintesc că la acea vreme soțul mă trimetea la școală și la expoziții. Mă înscrisesem la școală datorită copilului meu, ca să-i pot face tot felul de rochii, poșete și alte lucruri care se purtau în timpul ăla.

Cum explicați decizia luată pentru a face pictura naivă?
            La aceasta alegere s-au adăugat amintirile din copilarie, locul unde m-am născut și am crescut: de unde vii și unde te duci, tot la deal urci. Am fost marcată de traiul liniștit, de la tara, am crescut cu bunicii, bunica era o femeie foarte evlavioasă și înțeleleptă. Ne învăța numai lucruri bune, iar amintirea mea, cea mai pregnantă din copilarie era când mergeam la grădina de legume. Recolta o vindea la piață. Era atat de frumos ... Doamne, Doamne, unde mai gasești așa ceva astăzi ? Frații lui tata aveau turnatorie de aluminiu iar eu faceam matrițe. Așa cât eram de mica, mă chemau să muncesc alături de ei. Atentă la detalii, eu fiind omul lor de bază, îmi spuneau: ”hai Tincuța (așa îmi spuneau în familie), fă tu repede modelul că te pricepi la astea mai bine decât unchiu`tău” și imi plăcea. Poate că pentru mine părea o joacă dar știu sigur că le eram de folos. Tata avea și roata de olărit, făcea oale iar eu le pictam înainte de a le duce și vinde la târg. Era și tâmplar, ce să mai spun, făcea de toate, gospodar nu glumă. Culoarea lutului o am de la parinții mei, acum 70 de ani în urmă știam să dau la oală și făceam străchini, jucându-mă în felul meu. E ceva de care mă simt legată de copilărie, pe care cuvintele nu reușesc să descrie. Cuvinte folosite în vorbire sunt de obicei utilizate ca mijloc de a face față unor întrebări incredibile despre existența noastră. Doar prin pensulă și culoare pot atinge acel colț de rai în care am trăit. Până la urmă cred că premiile, aprecierea și recunoașterea publică m-a ținut să continui în pictură.
Ce importanţă daţi întâlnirii cu publicul?
            Eu am un mare respect fata de public, mă bucur că vin în numar mare la vernisaje când am expoziții. Tot atunci și vindeți lucrări din expoziții. E o recunoaștere, simt dragostea lor pentru amintiri comune, ”eu văd fântâna bunicii de unde beam apa” (Prof. dr. Ioan Dănilă, Universitatea „Vasile Alecsandri”  Bacău), ilustrate in tablourile mele.

Ce semnificaţii considerați că are arta în general şi ce rezonanţe poate avea pentru public?
            Aduc aminte publicului viața satului, a oamenilor care trăiesc la sate obiceiurile și tradiții uitate de timp. Mulți din vizitatori, foarte multă lume, rememorează la expoziții clipe din trecut, întâmplări, jocurile copilăriei, munca pământului. Clăcile care se făceau la țară unde se adunau tineri și bătrâni, de tors fuiorul, de țesut, de joc și voie bună.   

Planuri de viitor ?
            O carte care să cuprindă toata activitatea mea de la început, experiențele trăite, persoane și personalități cunoscute din țară și de peste hotare, iubitori de artă, colecționari, copiii care au început a picta cu mine și astăzi îi văd pe simezele din țară: Iasi, Pitești, Bacău, Franța, Italia. Sunt foarte atașată  la transmiterea de cunoștințe. Cred că sunt un pedagog bun, copii mă iubesc și vin la mine cu bucurie. Sunt și fac ceea ce păstrez și port în sufletul meu, copilăria. Îi învăț elementele de bază ale picturii, apoi le ofer un model ocazional și serios pe care să-l includă în actul creator. Îi încurajez să viseze, să se întoarcă la copilăria lor, la dorințe sau întâmplări care i-au marcat într-un fel sau altul,  să se cufunde în elemente dulci care-i însoțesc în creșterea lor spre maturitate. Pictura naivă este o reprezentare, un vis, o dorință sau gând ce își găsește inspirația în realitate, natură, oameni și situații din viața de zi cu zi pentru a transmite sensibilitate, bucurie și fericire.
                                                                            
***
                        De-a lungul generațiilor, arta naivă va rămâne mereu prezentă. Ea restabilește popularitatea în ochii publicului prin apariția altor artiști naivi pasionați de artă și pregătiți să aducă dovezi la lume de frumusețea aceastei forme de artă unică. Vor încerca să schimbe lumea prin autenticitate fără a pretinde că arta poate ajuta omul să se întoarcă la lucrurile simple din viață. Fenomenul tot mai elocvent în contextual actual nu încetează, dimpotrivă va continua refuzând realitatea în favoarea evadării din cotidian. Această generozitate artistică permite libertatea de a visa o lume mai curată, justificată profund etic și estetic în perimetrul plasticii populare. Un fel de practică Zen, de căutare a armoniei între om și natură, culori și simbolism spiritual înrădăcinat în această simplitate. Dorința de a păstra pe pânză cultura și tradițiile națiunii, precum și momentele atemporale a unei epoci apuse va fi recreată cu talent chiar și fără cunoștințe academice, filtrată doar de propria sensibilitate. Pitorescul, ecourile vieții patriarhale vor dăinui dincolo de necesitatea telefonului și a curiozității utilizării calculatorului.


            Cunoscând-o pe artista naivă Catinca Popescu și vizitându-i atelierul, iei cu sine doar o anume eternitate a clipei. Ea este povestitorul care tratează profunzimea timpului cu întemeiate și cuvenite laude. Ce mai razbate dintr-o asemenea perspectivă e doar iubirea, credința și speranța, restul nu e decât vânare de vânt în grija zilelor de mâine.