Stefan Suditu - expoziţie personală

DICTIONARUL ARTEI NAIVE DIN BACAU

Publish at Calaméo or browse others.

Care-i Om si care-i caine sau „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”

Niculae Gheran – „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”, Editura Biblioteca Bucureştilor

O carte care reflecta perioada interbelica din Bucuresti. Sunt foarte curioasa, abia astept sa o cumpar. Din titlu se anunta foarte interesanta, cu siguranta ca lumea si obiceiurile de mahala de atunci se suprapune, perfect sau aproape, cu cea de astazi. E normal, altfel nu se poate explica cum un ţăran cizmar şi analfabet a condus o tara intreaga vreme de 25 - 30 de ani. Nu stiu sa se fi scris in provincie ceva despre javre si altii. Se merita, parol! O lume mâncată de parvenitism, ambitii năroade, invidii si bârfe, micime sufleteasca, frustari si frustrati/e care trag sfori, mint, incita, murdaresc: "Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,/ Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;".

AgenţiadeCarte.ro propune cititorilor săi să voteze CELE MAI BUNE CĂRŢI PENTRU PREMIILE ASB din anul editorial 2010. Multe dintre cărţile care se regăsesc în acest top au fost prezentate, în decursul anului 2010 şi 2011, de AgenţiadeCarte.ro. Votarea va începe miercuri, 14 septembrie 2011, şi se va încheia pe 13 octombrie 2011, ora 21.00. Titlurile propuse pentru vot au fost alese de echipa AgenţiadeCarte.ro şi sunt prezentate în ordinea alfabetică a autorilor.

Dezbina si stapaneste sau Barfa ridicata la rang de "arta"

Divide et impera (“Dezbină şi domină”)

“Dezbină şi domină” este una din cele mai cunoscute tactici din istoria omenirii. Expresia este atribuită lui Filip al II-lea (tatal lui Alexandru), rege al Macedoniei (382-336 i.Hr.), descriind politica sa împotriva oraşelor-state greceşti. Linistiti-va nu doresc sa fac o analiza a expresiei, a istoriei legata de aceasta expresie sau unele cazuri istorice reale cand aceasta tactica a avut un mare succes.

Demersul acestei postari este mult mai simplu, mai real si mai legat de situatia in care ne aflam. Politologic sau sociologic vorbind, “dezbină si stăpâneşte” este o tactica de câştigare şi menţinere a puterii prin divizarea unei populaţii/comunitati în grupuri  care, luate separate, au putere mai mică decît cel care îşi impune voinţa. Aceasta funcţionează numai dacă cei supuşi acestor tactici sunt dispuşi să urmeze această ‘cale’ (le iese ceva din asta) sau raţionează îngust. Strategia este favorizată in special de comunicarea proastă sau lipsa comunicării, între membrii unei societaţi.” 

         Sunt situatii si  locuri in care doar prin barfa poti socializa. Urmarind “sa faci bine”, “sa ajuti” prin armele cele mai la indemana, mai usoare, comune dar si prin cei ce ti se alatura, mai ales daca sunt interesati de anumite avantaje, sigur ai ales calea “cea mai buna”. Daca nu ai convins prin aluzii rautacioase, oportunism, pupincurism si anonimat folosesti calomnia, injuriile pe fata, potrivit imprejurarilor.

        Dr. Enrica Beringheli in studiile sale, spunea ca "Barfele si discutiile rauvoitoare merg impreuna: primele pastreaza legatura cu realitatea, celelalte se pot asocia cu minciuna si calomnia”, amandoua pornite de la acelasi fond sufletesc. Propagarea acestora se fac insa diferit: in timp ce calomnia se practica pe fata, barfa  se realizeaza in mod ferit, ascuns.

Ca sa explici de ce se slujesc unii oameni de barfa, calomnii sau minciuni s-ar consuma energia in van, e lesne si cunoscut subiectul nu doar de psihologi ori sociologi ci si de oamenii de rand. Actiunile lor se desfasoara pe trei planuri:

-    Falsificarea unor realitati - Dacă cineva demonstreaza ca este capabil de realizarea anumitor lucruri sau sarcini de servici, „binevoitorii” vor spune că este imprastiat, aiurit, uituc, orice vor gasi cate ceva compromitator.

-          Interpretarea, comentarea si colportarea interesata si interesanta - Când laşi, cum sunt de felul lor, spun cu un aer fals, plin de compătimire sau indignare la adresa bârfitului lucruri pe care, chiar dacă acesta ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct.

-     Intretinerea josnica, mizerabila si sistematica – Barfa  împotriva cuiva trebuie sa se răspândeasca în tot satul/oraşul.

Intotdeauna sunt aspecte care predomină, ele exprimand anumite fapte particulare. Depinde unde se vorbeste, cui ii sunt adresate, cand, ce anume transmite, care e mesajul, sunt elemente indispensabile pentru ca dorinta sa fie incununata de succes.  Astfel se remarca:

-       „semnificaţia peiorativă;

-   devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-  deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-     exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-     animozitatea cultivata in mediile frecventate, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-       asprimea comportamentului fata de anumite persoane si, invers fata de altele;

-       atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-     răutatea sau ostilitatea tuturor celor care sunt aliati potrivit interesului comun care, exprima laolalta sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-      nesimţirea, tupeul ce demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-       vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

        Bârfa deci, reprezintă acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Daca celor mai tineri le este iertata sau trecuta cu vederea asemenea porniri, la cei mai maturi, cu o mai indelungata experienta de viata, conteaza mai mult ceea ce vor sa obtina. Eticheta pe care o aplica este de fapt cea care dezvaluie propria lor personalitate. Oamenii insemnati monopolizeaza ascultarea iar cei neinsemnati monopolizeaza discutia.

          Prin urmare, bârfa şi calomnia sunt „instrumente” de fertilizare a intentiilor, prin intermediul  carora actioneaza neîncrederea, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc. 

 Dupa efectul produs, barfa este mai vatamatoare din punct de vedere religios decat calomnia spusa cu glas tare sau scrisa.

 Ştiind toate acestea, iata ce se spune in Biblie cat si in cateva citate şi maxime a unor oameni de spirit, cu privire la bârfă şi calomnie.  
  Iisus Christos: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

 Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

  „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

  „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” 

Dacă suntem jigniti de vorbele sau purtarile cuiva, trebuie să mergem la acea persoană şi să-i spunem, nu sa ne strambam in spatele ei, sa o ignori sau sa o injuri. "Cine vorbeste, seamana, cine tace aduna roadele".  

Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Biblie: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Biblie apostolul Matei: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

„Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Biblie, Iacov: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Cele zece porunci, A noua poruncă: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Blaise Pascal: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

Un om de spirit: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte”. 

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

 Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

 William Shakespeare: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

 Blaise Pascal: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

 Virgiliu: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

William Shakespeare:„Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

 Proverb chinezesc străvechi: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

 Pierre Dailler: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

 Casimir Delavigne: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

 William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

 Pelopida: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Anonim: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

 „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Pierre de Beaumarchais: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Anonim : „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Anonim: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

 Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

  „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţi după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Esoteristul francez Cedille: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Anonim: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.

Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22.   „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

 Biblie, în Proverbe 19.9: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.

 Biblie, prima scrisoare a lui Petru 3.10: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”  

 Biblie, capitolul Proverbe 13.3: „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

 Biblie, capitolul Proverbe 21.23: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Dialoguri plastice

Expozitia de icoane

         Mihai Silviu Iftimie sau Nevoia de frumuseţe

    Ca elev a liceului pedagogic Mihai-Silviu Iftimie a fost singurul care şi-a exprimat opţiunea de a urma Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costache", Manastirea Neamţ, încurajat în alegerea sa fiind, de profesori şi sprijinit de părinţii care, i-au fost şi îi sunt tot timpul alături. Pe buna dreptate că, aşa cum scria Berdiaev: “omul, prin natura sa e mai aproape de Dumnezeu decât de lume.” Astfel, şi-a surprins familia cu preferinţa lui, la o vârsta când alţi tineri îşi doresc orice altceva, după cum spun, întocmai, versurile: “Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;/Cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată,/Cui îi place-n altă' parte poate orişicând să plece,/Cine-şi vrea usoară crucea, n-are o cale, are zece" (Traian Dorz) 
   Calitatea trăirilor lui Mihai-Silviu Iftimie a fost cu totul deosebită, nevoia de frumuseţe şi sinceritate nu o putea găsi in altă parte decât la această şcoală, unde elevii îşi dezvoltă personalitatea prin activităţi spirituale, culturale dar şi practice, de pictură, creaţii şi seri literare, cor si de asemeni sunt implicati in tot felul de activitati gospodaresti. Aici s-a deprins ca om, aici s-a descoperit pe sine cu toată învăţătura creştină primită de la părinţi. Aici, a fost atins de o adevarată binecuvântare divină. 
   Profesorul Dan Ţârdea l-a iniţiat în tainele picturii icoanelor, ia urmarit cu atenţie dezvoltarea simţului estetic pentru artă şi pictura bisericească, aplecându-se spre educaţia religioasă a tânărului şi învăţându-l proporţiile fundamentale teologice ale icoanei. Aşa încât, pictorul Mihai-Silviu Iftimie a îmbrăcat pentru totdeauna armura ortodoxiei, dedicându-se cu migală asupra panoului de lemn, care tânjeşte după mângâierile pensulei. 
    La ora debutului s-a prezentat matur, după o îndelungată chibzuinţă şi poate conştient de primejdia grabei. Aceasta expoziţie este echilibrată, filtrată valoric şi deschide un mare orizont carierei viitoare, dominată de modestie şi talent. Fondul lăuntric din care, scoate la suprafaţă cu har şi dăruire imagini sacre, reprezintă prezenţa divină a creaţiei, prin portretele lui Iisus, a Maicii Domnului sau a apostolilor. Imaginea are o mare forţă de cucerire a sufletului, imaginea este mantra, este poarta prin care trece sufletul fiecăruia spre cer...            
   Icoanele sunt executate în tehnica culorilor de apă, pe panou de lemn de cireş, uscat vreme îndelungată şi apoi sculptat, asigurându-i calitate şi rezistenţă în timp. Alegerea lemnului este importantă în sensul conservării picturii. Pregătirea acestuia urmează o serie întreagă de etape de lucru: de la aşezarea panoului cu sensul fibrei orientat vertical, pentru a evita indoirea lemnului, la prepararea cleiului, a pănzei de in sau bumbac, a grunduirii, a desenului şi auririi, până să ajungă la primul strat de culoare. Urmează finisare, inscripţionarea şi apoi vernisarea. Rugăciunea iconarului e nelipsită în timpul lucrului. Un adevărat ritual ce înobileaza icoana după sfinţire.
   Dar Mihai-Silviu Iftimie a pictat şi troiţe în locuri în care, fiecare trecator să-şi aducă aminte de Pronia cerească. După "Erminia picturii bizantine" de la Sf.Luca (primul pictor creştin), toate icoanele sânt reproduceri. Desigur, nu tocmai copii fidele, ele împrumutând întotdeauna câte ceva de la cel care le pictează şi, chiar mai mult, de la cel pentru care se picteaza. De aceea, harul îl învredniceşte în faţa oamenilor, dar mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Icoanele sunt obiecte de cult, sunt reprezentări sensibil afective şi spirituale a Divinităţii fără de care, nu ne-am putea apropia de Biserică. Icoana este o formă de comunicare vizuală ce completează desăvărşit chipul lui Dumnezeu, şi nu pot lipsi din casa omului. Deşi are darul de a îmbrăca pereţii interiori a spaţiului locativ, mai mult decat atăt, este o mărturisire a credinţei. 
   Tânăr fiind, Mihai-Silviu Iftimie pare a cunoaşte timpul zărindu-i marginile, între iarbă şi stele e rugăciunea şi credinţa, prefigurând în acest fel, aproape toate liniile evoluţiei sale. 
    Aceasta e coordonata spiritualităţii care îl va însoţi toată viaţa. Nu ne rămâne decât să-i urăm succes pe mai departe şi să-i adresăm felicitările cuvenite unui tânăr cu alese calităţi.

Album My city paintings