vineri, 4 decembrie 2009

Evocari timpurii: George Sorin Purcaru

Despre Doamna Aurora Barcaru, cu dragoste...




-->
Motto: “Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima.”


Gabriel Jose Garcia Marquez

         Am citit undeva că prietenia, ca şi dragostea, e de fapt o “cale împreunã spre Dumnezeu”. Nu-mi amintesc cui aparţine aforismul, dar aceasta nu are nici o importanţă.


Zâmbesc amintirii ... Cred că îmi dă dreptate. Nimic nu e întâmplător. Şi totuşi ... De ce ?
        Locuiam la ţară, undeva nu prea departe de Bacău. Doamna Barcaru acceptase invitaţia de a mă vizita. Era într-o sâmbătă după amiaza de vară şi aşteptam nerăbdătoare să ajungă autobuzul. Nici o îndoială nu-mi umbrea speranţa de a ajunge, ştiam că se va descurca. Mașina îşi urma clar traseul până în faţa porţii casei mele. Nu avea staţie dar şoferul a oprit cât să coboare străina ce tocmai îl rugase. Era o doamnă mignonă a cărei vârstă nu o puteai desluşi cu uşurinţă. Elegantă, distinsă impunea respect şi ultimului sătean de oriunde. Avea ceva deosebit – o bunătate adâncă şi îmbrăţişătoare ce încununa tipologia unei personalităţi creatoare, o căldură discretă, un rafinament dublat de o politeţe şi amabilitate nobilă.


Încă de la intrarea în curte se arătă surprinsă plăcut de locaţia unde avea să rămână peste noapte. Două fotolii şi o masă dincolo de bolta viţei-de-vie ascunsă vederii din stradă, aşteptau primitoare să ne aşezăm. Dar pentru că venea pentru prima dată la mine, am intrat în casă grăbindu-mă să-i ofer haine comode fără să bănuiesc că-şi luase de acasă. “_Mai mult chiar, - îmi raspunse blând însoţindu-şi vorbele cu gesturi calme, atente, surâzând ştrengăreşte cotrobaind prin geanta – am adus ciocolată, suc, pâine şi mâncare gata pregătită”. Gestului meu îndrăzneţ i-a venit în întâmpinare cu toate cele trebuincioase unei persoane plecate la drum. O admiram într-o tăcere, disimulată involuntar prin entuziasmul şi bucuria care mă cuprinsese deoarece nu numai că nu mai eram singură, ci tocmai pentru că mă aflam în compania domniei sale (la fiecare întâlnire a noastră îmi cerea să-i spun pe nume, Aurora, şi refuzam constant din motive de neputinţă; murmuram ca pentru sine Aurora şi parcă nu vedeam că mă adresez persoanei care trebuie. Mi-a fost imposibil !). După ce s-a schimbat de îmbrăcăminte i-am arătat casa, biblioteca şi am pus muzică. Mi-amintesc că îi plăcea Edith Piaf. Până să ieşim afară am vorbit multe, eu eram zgomotoasă, cântam, dansam încât la un moment dat îmi spune că nu arăt deloc vârsta din buletin, ca sunt asemeni unui copil. Spre seară ne-am răsfăţat cu dulciuri instalate comod în fotolii şi mângâiate de aerul răcoros al nopţii citeam din poeziile ce le avea în lucru, intervenind asupra lor cu modificări ce exprimau cât mai bine şi plenar ideea. Doamna Barcaru era tipul omului minuţios, al paşilor mărunţi ce inaintează hotărât şi sigur în munca de creaţie, temeinic şi continuu. Nu cred că agreea salturile spectaculoase, aprecia mai curând discreţia şi evita amatorismul. Seriozitatea, exigenţa cu sine şi calitatea o caracterizau în orice manifestare omenească.


     Trebuie că, ceea ce ne-a apropiat nu rezulta dintr-o pornire spontană şi sporadică. Gândesc la un produs al spiritului transformat într-un sentiment concentrat - putea fi mama, sora, învăţătoarea şi prietena mea. Doamna Barcaru în toate patru ipostaze, mi-a atins sufletul. Răgazul de a mai petrece împreună, Dumnezeu l-a amânat. Recunosc ca mi-e dor de prietena mea ...









marți, 10 noiembrie 2009

COMUNICAT DE PRESA

Pentru difuzare mass media

Contact: Carmen Istrate Murariu, Presedinte U.A.P. Dionis Puscuta

Telefon: 0745.524.888

URL: http://carmenistratemurariu.blogspot.com/

Data: 7 noiembrie 2009

Timp de 40 de ani (din 1969 pana in 2009) Filiala U.A.P.Bacau a devenit un focar de cultură, având calitatea de promovare a artei si artistilor locali care a urmarit afirmarea dreptului artistului de a fi diferit si educarea publicului in sensul acceptarii acestei diferente raportata la procesele artistice mondiale.

Cu aceasta ocazie Carmen Istrate Murariu, in urma depunerii proiectului de editare a unui album monografic „U.A.P. Bacau - 40 de ani / 1969 - 2009la Consiliul Judetean Bacau (http://www.uapbc.3x.ro/html/noutati.html) si admis ca fiind eligibil, pregateste lansarea cartii odata cu expozitia artistilor plastici de la sfarsitul anului curent, in galeriile U.A.P. Bacau. Aceste doua evenimente se adreseaza publicului de toate vârstele, iubitorilor de artă în general, indiferent de pregatire, varsta sau optiunea politica, relevand existenţa reala a unei tradiţii în Bacău, a bogăţiei demersului artistic original şi autentic, drept loc aparte în dezvoltarea artei româneşti.

Albumul monografic va cuprinde personalităţile artistice din arealul local (judeţul Bacău), reprezentand un mod de cunoaştere şi recunoaştere a operelor lor.

vineri, 31 iulie 2009

Tescani 2009



MUZEUL NAŢIONAL «GEORGE ENESCU», în colaborare cu Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti - Tescanu - George Enescu” (Tescani, Bacău) şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, a invitat artişti din România şi din străinătate să participe la Tabăra Internaţională de Pictură - Tescani 2009. Instituţia organizatoare asigura artiştilor participanţi, cazarea integrală şi masa, precum şi materiale de lucru. Perioada şi locul de desfăşurare: 1 - 21 august 2009, Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti - Tescanu - George Enescu”, localitatea Tescani, jud. Bacău Locuri disponibile: 12, dintre care 6 pentru artişti străini şi 6 pentru artişti din România. Proiectul face parte din seria programelor de rezidenţe artistice pe care Muzeul Naţional „George Enescu” le desfăşoară începând cu anul 2007 şi a căror finalitate o reprezintă încurajarea creaţiei contemporane în domeniul muzicii, literaturii şi artelor plastice. Organizate sub forma unor ateliere de creaţie, rezidenţele se desfăşoară la sediul Secţiei „Dumitru şi AliceBacău. La finalul proiectului este prevăzută organizarea unei expoziţii de grup în Bucureşti, precum şi realizarea unui catalog.


Tema Spatii citate


Tema face referire la conceptul general de spaţiu, din perspectiva fenomenului de extindere a spaţiului urban, fapt ce presupune o reinventare şi o recontextualizare a noţiunii (de spaţiu). A gândi un spaţiu înseamnă a-l organiza. Tema propune explorarea diferitelor percepţii asupra spaţiului, sugerând interpretări deconstructive, abandonarea cadrului, interferarea, ş.a., fără să excludă metafora sau calităţile iluzioniste. Se încurajează specularea tuturor tipurilor de tensiuni, reacţii şi emoţii ce apar atunci când sunt confruntate convenţiile istorice de reprezentare şi descriere a spaţiului, cu percepţiile subiective şi arbitrare. Termeni cheie: imagini manipulate, elemente care subliniază natura arhitecturală a spaţiului, utilizarea unor module figurative sau abstracte care să sugereze spaţii în mişcare. Rosetti-Tescanu – George Enescu" şi presupun importante participări artistice, naţionale şi internaţionale, precum şi parteneriate cu diverse instituţii: ProHelvetia, Institutul Cultural Român şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”


Participa urmatorii artisti:


Gabriela Boiangiu (Anglia)
Jimin Chun (Korea)
Ciprian Chirileanu (Romania)
Katja Eliad (Romania)
Pawel Mendrek (Polonia/Austria)
Dan Horatiu Panait (Romania)
Christine Niehoff (Germania)
Vladimir Nasedkin (Rusia)
Christian Paraschiv (Franta)
Ilie Boca (Romania, membru fondator)
Vladimir Us (Republica Moldova - Premiul Muzeului National "George Enescu" la expozitia concurs Saloanele Moldovei 2008)
Silvia Costin (Romania, coordonator proiect)


Institutia organizatoare


Muzeul National „George Enescu” Bucuresti cuprinde, pe langa sediul central din Bucuresti, alte două sectii, institutii muzeale dedicate compozitorului George Enescu, anume : Vila Luminis (Sinaia, jud. Prahova) si Sectia « Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu » (loc. Tescani, jud. Bacau) . Sectia „Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, Tescani, jud. Bacau Plasata într-un cadru natural deosebit, în apropierea unei zone montane de interes turistic, sectia funcţionează într-un fost conac boieresc, care a apartinut Printesei Maria Cantacuzino, soţia compozitorului George Enescu, donat de catre acestia statului roman in vederea infiintarii unui asezamant cultural. Astazi, sectia „Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu" este cunoscuta ca fiind un spatiu consacrat, care, prin istoricul si imprejurimile sale, prezintă o oferta bogata în materie de peisaj si cultura.
Sectia gazduieste, anual, programe internationale de rezidente pentru artisti plastici, scriitori, muzicieni, stagiuni de concerte, precum si diverse ateliere si scoli de vară, festivaluri si conferinte.


Concept / Finalitate


Proiectul de fata urmareste sa genereze si sa faciliteze schimburile culturale si artistice, promovand mobilitatea artistilor si interactiunea, ca modalitate unica pentru artist de a-si imbogati experienta. Proiectul este destinat artistilor interesati de diversitatea mediilor de exprimare in pictura, grafica si ilustratie. Se subliniaza importanta procesului de elaborare, ca element determinant în explorarea unor noi modalitati de expresie. In cadrul taberei, artistii rezidenti au posibilitatea de a dezvolta proiecte personale, pornind de la tema propusa, precum si de a colabora cu artisti locali si internationali. La finalul proiectului este prevazuta organizarea unei expozitii de grup in Bucuresti, precum si realizarea unui catalog.


Reprezentant Muzeul National „George Enescu” Bucuresti

Silvia Costin - artist & coordonator proiect

Reprezentant Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacau

Carmen Murariu - Muzeograf,


Alte referinte despre Tescani 2009: http://transferproject2008.blogspot.com/


marți, 14 aprilie 2009

Arta decorativa



Foto: Mihnea Baran

Legatura artei cu viata in multiplele si variatele ei forme este esentiala in creatie. Artistul creator s-a inspirat intotdeauna direct de la natura in mijlocul careia traieste si care impune nu numai o atitudine morala dar si o metoda de lucru. Din toate etapele istoriei artei recunoastem subiecte preluate in plastica romaneasca, - incepand cu Grigorescu, Luchian, Ghiata, Ciucurencu si multi alti artisti foarte cunoscuti - chiar din viata taranului, fiind atrasi sentimental de modele si scene care reflectau o legatura sincera, aproape familiala sau, o nostalgie a copilariei si mediului in care au crescut.

Pentru un tanar din zilele noastre, care nu a apucat nici macar ultimii ani ai comunismului, o atare situatie pare de necrezut cat de mult arta si viata erau legate impreuna, activitatea unuia si existenta curenta fiind intrepatrunse reflecta tradiţiile şi obiceiurile asa cum erau, simple şi profunde. Astfel, rasfrangerea evenimentelor in obiectele de arta este mai greu de urmarit nu numai din cauza diversitatii si utilitatii in care se incorporeaza ci si a timpului in care au fost create, multe dintre ele indeplinind o functie doar pur ornamentala. Majoritatea însă constau in realizarea unei concordanţe între util şi frumos, între forma materială şi destinatia obiectului aflate în corespondenta structurala. Iar pentru a fi apreciate just operele de arta trebuiesc a fi raportate la unitatea si ansamblul decorativ din care fac parte.

Daca, candva, arta populara a fost o arta vie care reflecta prezentul acelor timpuri si continua linia traditionala, acest fenomen istoric s-a pierdut in zilele noastre. Mobilierul, lazile de zestre care pe langa utilitatea data chiar de denumire a lor sunt, ori mai curand au fost, ornamentate viu cu elemente geometrice si zoomorfe incarcate de multiple samnificatii si simbolice. Paretarul “Pomul Vietii” reflecta intr-u totul nu doar calitati de mestesug ci adevarat artistice. Interioarele caselor taranesti contineau cu precadere obiecte decorative utile in acelasi timp. Erau folosite materiale numai naturale (lemn, lut, lana, in, canepa) cum de altfel se regasesc si in lucrarile artistice. Tapiseria este o lucrare efectuata manual, destinata sa formeze panouri verticale pentru imbunatatirea calitatilor estetice unui spatiu. Originea ei aflata in paretare reprezinta un gen major in arta plastica. Realizata fie la razboiul de tesut, cum sunt: “Cocosi” / Velea Salomeea, “Fata inteleapta”/ Doroftei Constantin, “Coborarea de pe cruce”/ Georgia Lavric, sau tridimensionale ori in relief, cuprinzand suprafete tesute cu traforuri sau adausuri materiale ce confera o anume forma proiectata: “Zid cu iedera”/ Ileana Balota, “Metamorfoze”/ Elena Hasche Marinescu, “Braiele luminii” si altele, este destinata exclusiv decorarii.

De aceea astazi muzeul de arta expune lucrari aflate in patrimonial sectiei de arta si etnografie pentru a arata deosebirile si asemenarile dintre arta populara si arta decorativa aplicata. Acestea prezintand mai mult o identitate de principii, deosebirile fiind mai degraba circumstantiale decat structurale. 31 de lucrari, stergare, prosoape, covoare, lazi de zestre si ceramica fac obiectul contemplarii, analizei si comparatiei cu alte 25 de lucrari de arta decorative, de tapiserie si ceramica. Mesajul artei ancorat in popor este deopotriva acelasi: traditia pregnant lirica de evocare a spatiului mioritic ancestral innobilat de mainile autorilor anonimi si a artistilor plastici.

Coincidenta sau intamplare programarea acestei expozitii nu poate fi decat bine primita in randul publicului pentru ca, luna aceasta, traim cu totii bucuria spiritului si primenirea sufletului in asteptarea sarbatoririi Sfintelui Pasti.

Multumesc tuturor colegilor de la etnografie si arta pentru colaborare in realizarea acestei expozitii. Paste Luminat alaturi de cei dragi!



joi, 26 martie 2009

Invitaţie la Experiment Art




Foto: Mihnea Baran
Curator expozitie: Carmen Istrate Murariu

Criteriile estetice sunt şi au fost întotdeauna fluctuante la nivelul vieţii cotidiene. Astăzi nu mai există o distincţie clară între disciplinele artei iar între genurile picturale se află o foame de imagini orchestrate de apariţia unei estetici a surprizei. Începând cu Tocqueville, mulţi critici sociali şi culturali sunt de accord că standardele esteticii s-au deteriorate rapid în favoarea unui statut social şi dorinţei de paradă conformă afirmaţiei cu privire la celebritate a lui Andy Warpol şi iluziei reconfortante a prestanţei ca hedonism al relaxării.
Fiecare artă comportă o tehnică proprie şi face apel la un mod specific de compoziţie. Orice act artistic sau operă, implică alegerea unei forme într-un ansamblu al determinărilor generale care, permit clasarea într-o artă sau gen. Aceasta trebuie să se plieze pe o schemă formală ce impune anumite reguli, dobândind un statut oficial chiar dacă interferează cu alte arte sau diferite genuri. Teza hegeliană a “morţii artei” este combătută prin proprietăţile sugestive, dinamice şi constructive a intelectualismului abstract, care analizează şi susţine materialul de observare, corespunzător noilor cerinţe ale artelor. Cultura şi arta, adaptate la imperativele acestui secol, a societăţii dezvoltate şi tehnicilor de vârf indispensabile vieţii actuale, îmbracă noi forme.
Plecând de la obiectul ca atare a lui Marcel Duchamp “Fontain”, în 1959, a cărei operaţii selective a stat o evidentă intenţie provocatoare dar şi convingerea că orice obiect prezintă aspecte şi caracteristici cărora nu le acordăm atenţie, arta contemporană îmbracă şi încarcă cu o semnificaţie estetică orice obiect indentificat şi izolat într-un spaţiu consacrat examinării vizuale, respective galerie de artă. Teoria lui Benedetto Croce susţine faptul că adevărata noutate artistică ia naştere în clipa care, artistul sesizează, elaborează şi reconsideră material în manifestarea ei tehnică extrinsecă, ca re-înterpretare a obiectului în contexte artistice într-un discurs estetic. Reconsiderearea materiei (deşeu industrial, sau obiect commercial) deplasează teoriile estetice în noi explorări. Fie că luăm o lucrare a lui Cesar în care comprimă, striveşte şi expune carcasa metalică a unui radiator de maşină (“Compresion”) în 1962, a lui Andz Warpol cu “Champbell`s sau Linchtenstein „Crack” în 1964, unde copiază o imagine dintr-o revistă cu benzi desenate cu maximă fidelitate, toate poartă cu sine cam acelaşi mesaj: suntem supuşi imperiosului prezent a lumii industrializate, tehnicizate şi informatizate. Artiştii comunică o emoţie estetică prin formele şi obiectele contemporaneităţii care, ne fură conştientizarea, fiind subjugaţi doar de consum rapid şi fără să ne dăm seama că folosinţa obiectelor la un moment dat, pot recrea forme estetice nebănuite.
Neîndoielnic faptul că aflându-ne în faţa unei capodopere precum Mona Lisa, simţurile exaltă primind o vie impresie care, aproape paralizează la vederea imaginii, subjugate de emoţie şi admiraţie. Faptul de a fi o operă binecunoscută, într-un asemenea context experimental, ea reprezintă mult mai mult, purtând noi înţelesuri, întrebări şi răspunsuri, posibilităţi de reintegrare în actualitate. Pe internet poate fi văzută arătându-şi sânii, se barbereşte, işi mişcă mâinile, dă din ochi şi alte prelucrări. Aşa încât, arta video, instalaţia multimedia, proiecţia, sunetul, arta digitală sau biologică, astăzi pun întrebări, emoţia artistică fiind produsă prin sugestia senzaţiilor şi ideilor. Criteriile estetice au devenit „categoriale şi conceptuale”, şi fac parte integrantă dintr-o teorie artistică care, după Arthur Danto, întăreşte modul de interpretare a obiectului într-un spaţiu dat. Astfel, intenţionalitatea include o componentă reprezentaţională, înţeleasă ca structură şi organizare, proprie semiotice. În acest fel reacţia estetică spontană lipseşte, ea se insinuează sub forma interogaţiei, (ce este, ce reprezintă, ce vrea să spună artistul) iar o analiză profundă presupune pe lângă cunoaştere în esenţă şi intenţionalitate, raţionalitate, evaluare şi valorizare. Pentru că rolul artei este de a comunica, recunoaştem ca mesaj, din întrega expoziţie, un proces semiotic bazat pe trei componente: semnul, obiectul reprezentat şi interpretul. Gândirea este realizată prin semne, de la cele grafice, gestice, cromatice, vizuale, materiale, fizice şi tehnice, iar traducerea lor în acţiuni înseamnă a manipula semne, de aceea mesajul tuturor celor 33 de artişti plastici, prin cele 63 de lucrări expuse în galeriile „Alfa” din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, constituie o invitaţie la descifrarea şi înţelegerea acestora.

marți, 24 martie 2009

Despre „arta care spală sufletul”

Revista de cultura "Ateneu", nr. 3(475)
Articol semnat de Violeta Savu (vezi "Lista de bloguri"
Demersul artistei Carmen Istrate Murariu de a propune publicului sub titlul Dicţionarul artei naive din Bacău (Editura ProPlumb, 2008), o carte ce se situează la confluenţa genurilor album - dicţionar - catalog de artă, este unul salutar. O carte care ne vorbeşte succint despre sensul artei în general şi al artei naive în particular, depunând mărturie despre autentica valoare a pictorilor naivi din Bacău. Carmen Istrate Murariu a urmat în mod inspirat un fir subiectiv – emoţional – afectiv. Iar în artă, emoţiile sunt esenţiale. Vacanţele petrecute la bunici, într-un ţinut idilic, şi-au pus puternic amprenta pe sufletul autoarei, preocupările tradiţional - artizanale ale bunicilor şi ale consătenilor îşi vor găsi mai târziu ecoul în dragostea pentru artă şi în deosebita simpatie demonstrată faţă de artiştii populari. Carmen Istrate Murariu îşi aduce aminte de acea copilărie aureolată de simplitate şi seninătate, în fragmente impregnate de lirism: „Mi-aduc aminte perioada copilăriei, zilele lungi de vară care se scurgeau cu greutate de la răsăritul până la scăpătatul soarelui, serile molcome din cerdacul unde «hodineau chipurile» bunicii, resemnaţi şi împăcaţi cu bătrâneţea ascunsă între ridurile feţelor cu trăsături blânde, în timp ce greierii din grădină îşi îngânau numele îndemnându-te să-i asculţi, pitiţi între foşnăiturile firelor de iarbă şi zbaterile frunzelor mângâiate de aerul răcoros al nopţii care începea să se facă simţită. Privirile lor ostenite păreau că mătură dealul de peste drum, dinspre răsăritul soarelui, apoi de din sus şi din josul drumului, cercetând dacă se apropia vreo umbră de om, până către zarea de apus a soarelui ce trăgea după el, vălul înserării şi al nopţii. [...] Modul simplu de a fi şi trăi, de a decora casa cu elemente legate de tradiţii şi preocupări domestice, artistice în felul lor naiv, lada de zestre pictată şi ferecată din odaie, obiectele de uz casnic, atmosfera caldă degajată din toate lucrurile ce-mi stăruie în memorie, azi şi-au câştigat recunoştinţa mea. Datorez bunicilor mei, Maria şi Vasile Nantu, o bună parte din mult-puţinul gândurilor şi făptuirilor mele." După acest mic excurs sentimental-liric, Carmen Murariu ne oferă puţină istorie, evocându-l pe pictorul francez post-impresionist Henri Rousseau, primul reprezentant de seamă al artei naive. Cele două tablouri alese pentru ilustraţie, „Guillaume Appolinaire et Marie Laurencin” şi „Le revelation” („Visul”) sunt emblematice pentru arta celebrului pictor. Invocându-l pe Pablo Picasso, autoarea ne reaminteşte că „arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viaţa noastră". De la arta naivă universală se face trecerea la cea naţională, şi de aici la cea locală. În Bacău, existenţa unei puternice Şcoli Populare de Artă, dăruirea şi vocaţia unor artişti – profesori a determinat formarea aici a unuia dintre nucleele artei naive din România. Printre aceşti pictori care au fost în plus şi „formatori” de artişti, un rol deosebit de important îl ocupă maestrul Ilie Boca, domnia-sa căpătând aproape un aer patriarhal în lumea artei băcăuane, atât în cea profesionistă cât şi în cea naivă. Carmen Istrate Murariu evidenţiează acest lucru în capitolul „Maestrul Ilie Boca şi discipolii”. Acei „discipoli” n-au întârziat să-şi demonstreze talentul, măiestria, unii dintre ei făcându-şi numele cunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare. Autoarea îi descrie în câteva cuvinte pe fiecare în parte, găsind epitetele potrivite prin care arta fiecăruia dintre ei se personalizează, remarcând diferenţele specifice prin care se fac distinşi şi distincţi: „Ioan Măric «păcătuieşte» prin subiectele alese cu neaoşe întâmplări din viaţa semenilor, de un comic savuros, izbutind să redea adevărate învăţături morale, transformând permanent întâlnirea cotidiană în motive plastice; Catinca Popescu impresionează prin culoarea plină de căldură; Constantina Voicu are o filozofie proprie a vieţii, Virginia Bârsan înduioşează prin sensibilitatea deosebită, Salomea Andronic se distinge printr-o deosebită claritate şi strălucire a verdelui etc.” Cartea se încheie cu trecerea în revistă a artiştilor naivi băcăuni, un „dicţionar” care cuprinde o scurtă biografie pentru fiecare artist popular în parte şi ilustraţii cu lucrări reprezentative. Iată şi catalogul la care au răspuns prezent artiştii: Salomea Andronic, Virginia Bârsan, Nelu Caşvan, Costantin Chiţigoi, Gheorghe Clit, Florenţa Cosevciuc, Anişoara Culea, Gheorghe Fifirig, Maricica Laiu, Maria Margos-Gherasim, Ioan Măric (cel mai „popular” dintre popularii băcăuani şi ale cărui picturi, se ştie, sunt foarte preţuite în Franţa), Gheorghe Mereuţă, Petre Nica, Eugen Nicuţă, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Ada Porţan, Elena Radu, Gheorghe Temea, Constantina Voicu, Violeta Voicu, Bică Weimberg.
„Dicţionarul artei naive din Bacău” beneficiază de o prezentare grafică de excepţie, culorile ilustraţiilor sunt vii, hârtia cretată este de calitate, coperţile negre şi cartonate au eleganţă, contribuind la finalitatea unei cărţi - obiect de artă. La alcătuirea cărţii au colaborat: Dionis Puşcuţă (copertă), Calistat Costin (consilier literar şi prefaţator), Florentina Florin (traducere în limba franceză), Cristina Ghiciuşcă (traducere în limba engleză), Sorin Murariu (foto), Mihai-Radu Prăjişteanu (consiliere grafică), Silvia Miler (tehnoredactare). Şi nu în ultimul rînd, Consiliul Local Bacău care şi-a adus sprijinul pentru tipărirea albumului.

vineri, 13 februarie 2009

De Valentines day

Recados e Imagens - Românticas - Orkut
"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu este invidioasă; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, de toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată. "(Epistola lui Pavel către Corinteni)

duminică, 1 februarie 2009

Lansare de carte

Naivi cu suflet mare
Ziarul de Bacau, Luni, 16 Februarie 2009

basi2.jpg Primaria Bacau face un gest de mare noblete, tiparind, impreuna cu Editura “Pro Plumb”, un excelent “Dictionar al artei naive din Bacau”, dupa esecul inregistrat de controversata carte a lui Eugen Sendrea privind pagini de istorie locala. Dictionar e impropriu spus. E mai curind un album menit sa propuna publicului, mai mult sau mai putin avizat, o pleiada de pictori naivi, a caror devotiune intr-ale artei da relief aparte vietii spirituale a municipiului. Faima multora dintre ei a trecut demult granitele tarii, numele lor gasindu-si locul printre somitatile internationale din domeniu. Lucrari ale lui Ion Maric, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Gheorhe Clit sau Bica Weinberg sint, de-acum, prezente notabile in galeriile europene deschise artei naive, nascute din mantaua lui Rousseau Vamesul. Contributia lor de suflet, arta lor imaginativa se inscriu in matca traditiilor si farmecului autohton - un veritabil tezaur pe care fiecare generatie de slujitori ai muzelor se cade a-l lasa mostenire spirituala a locului. Autoarea albumului - Carmen Istrate Murariu - a realizat cu mare distinctie o carte dintr-o tripla ipostaza: cea de critic de arta, pictor si scriitor, punind la dispozitia publicului, pentru prima data, o sinteza a “Artei naive din Bacau”.
Sufletul mare si deschis al acestor artisti ni se releva din paginile emotionant redactate si din ilustratiile de cea mai buna calitate continute in album. Criticul de arta Ion Tataru subliniaza “aceasta staruitoare activitate de impunere a picturii populare contemporane, Bacaul venind cu un masiv aport, cu un grup de creatori de incontestabila valoare si originalitate. Ei pun in creatiile lor un generos mesaj de umanism si frumos - acea parte a sufletului moldovenesc si a artei populare de pe aceste stravechi meleaguri romanesti”.
Vasile PRUTEANU















Foto: Mihnea Baran

Ziarul de Bacău

Cinci intr-una

Laura Huiban, Miercuri, 4 Februarie 2009

In 2008, cei mai activi creatori bacauani au parut a fi artistii plastici. Anul acesta, scriitorii vin tare din urma. Dupa recenta lansare a volumului monografic “Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare”, semnata de asistentul universitar Adrian Jicu, luni seara, Galeria “Frunzetti” a gazduit lansarea a cinci noi volume, de genuri diferite. Titlurile cu care scriitorii au tentat publicul, format din scriitori, artisti plastici, cadre didactice si politicieni, au fost “Ascensiuni duhovnicesti” (pr. Constantin Leonte; Editura Filocalia, Roman), “Pe muchie de poet” (Dumitru Braneanu; Editura Ateneul Scriitorilor), “Rascrucea diavolului. Pseudomonografia fantasmelor de la Palanca” (Gioni Popa-Gavrilovici; Editura Alma Mater, Sibiu), “Antologia Plumb 600″ (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau). De o atentie deosebita s-a bucurat “Dictionarul pictorilor naivi din judetul Bacau” (Editura ProPlumb, Bacau), un proiect realizat de artistul plastic Carmen Istrate Murariu, cu sprijinul financiar al Consiliului Local si al Primariei Bacau. Evenimentul a fost moderat de poetul Petru Scutelnicu.


Deşteptarea Bacău

Premiera in cultura bacauana: Cinci carti lansate intr-o singura seara!

Articol scris de Gabriel Pop in categoria Cultura, in data de 4 Februarie 2009 de

Luni seara, la Galeria „Frunzetti“ a avut loc o premiera pentru lumea culturala bacauana - lansarea a cinci carti, mai precis un volum religios, o antologie a scriitorilor locali, un roman, o carte de versuri si un dictionar de arta. Initiativa acestei lansari de grup revine presedintelui Uniunii Artistilor Plastici, filiala Bacau, Dionis Puscuta si este inca una dintre incercarile tânarului artist de a diversifica evenimentele culturale aflate in genere, in municipiului nostru, pe o linie banala.

Lansarea de la “Frunzetti” nu a fost insemnata doar prin cantitatea de volume daruite mediului cultural autohton, ci, mai ales, prin frumusetea cartilor, interioara si exterioara, lucru remarcat de cei care au prezentat volumele. Având in vedere ca luni a fost o importanta sarbatoare ortodoxa, Intâmpinarea Domnului, lansarea de carte a inceput, firesc, cu volumul parintelui Constantin Leonte, „Ascensiuni duhovnicesti“. O carte purificatoare, densa, ce ne propune cuvântari, meditatii si aprofundari dogmatice, care beneficiaza de prefata fina a dr. Ioachim Bacauanul, arhireu vicar la Episcopia Romanului. Fara a intra in amanunte, sa spunem ca volumul parintelui Leonte porneste de la idealul desavarsirii crestine si are trei parti: calea desavârsirii, sublimul desavârsirii, mijloacele desavârsirii. Ceea ce da credibilitate curatului volum este ca autorul isi traieste, zi de zi, cuvântul din carte. Devotamentul preotului Leonte (verificat in nefericite imprejurari) e o promisiune ca morala poate veni in continuare de la biserica ortodoxa. Sa adaugam ca volumul a fost prezentat de fostul ziarist de la Desteptarea, Ioan Enache si de criticul literar Petre Isachi.
Cum era de asteptat, la intâmplarea culturala de la “Frunzetti”, lansarea de carte a fost inegala in materie de valoare - era imposibil ca toate cartile sa fie la un nivel superior. In acest sens, putem face o comparatie intre „Dictionarul artei naive din Bacau“ si „Antologia Plumb 600“. Primul este un veritabil obiect de arta, un volum necesar plin de culoare, care prezinta matur lumea artistilor plastici „naivi“ (pacat ca supracoperta e cam sumbra). Nu acelasi lucru se poate spune despre „Antologia Plumb 600“, volum editat in conditii anemice, si care nu-si atinge scopul - pe lânga ca apare mai târziu (era programat sa apara anul trecut, cu prilejul aniversarii a 600 de ani de atestare documentara a municipiului nostru), antologia este inestetica si da senzatia ca „suntem si noi pe lume“.

Si ceva literatura

Sa punctam succint ca, luni, au mai fost lansate in circuitul pietei culturale si doua carti de literatura: romanul „Rascrucea diavolului“ de Gioni Popa-Gavrilovici si cartea de poezii, editie bilingva, „Pe muchie de poem“ de Dumitru Braneanu. Romanul este o „monografie atipica a unui topos misterios, Palanca“ (Petre Isachi) iar cartea de poeme, „ce apartine unui functionar care s-a purtat la fel si când a fost sef si când nu a fost“, cum a zis la prezentare bonomul Grigore Codrescu, are o „formula poetica reprezentativa“, cum ne asigura iin prefata Gheorghi Iorga. Daca romanul este editat la fel de prost ca „Antologia Plumb 600“, cartea de poezii este mult mai senina din acest punct de vedere. Trebuie mentionat ca in incheierea prezentarilor de carte, publicul s-a napustit asupra mesei pe care se aflau volumele lansate, golind instantaneu platoul. Una din explicatii este ca toate cartile au fost donate gratis publicului. E posibil ca alta explicatie sa fie chiar foamea de lectura a celor prezenti…



duminică, 25 ianuarie 2009

Remember Iosif Sava


Nu am timp să scriu dar am trecut filmul în pagina mea pentru ca, oricând voi intra, să imi aduc aminte cum alergam efectiv, de oriunde mă aflam, să ajung acasă, în faţa televizorului pentru a asculta şi viziona eminsiunea dlui. Sava. E o bucurie că am găsit postat pe net acest film. Sper că voi afla un timp pentru a scrie ce însemna pentru mine acea "recreaţie". Pentru că, acel timp şi oameni ca domnia sa , m-a "re-creat".
Mulţumesc celui care a avut inspiraţia să dăruiască şi altora din bogăţia sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

marți, 20 ianuarie 2009


Dionis Puscuţă la lansarea postumă a cărţii "Lumea are glas" în 2008, a cărui autor este tatăl său, Octavian Voicu

Sergiu Sechelariu, Dionis Puşcuţă, scriitorul Calistrat Costin - preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău şi Cornel Galben - editorul cărţii aflaţi în Casa Memorială "George Bacovia";


Premiile Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, 2008


Ioan Burlacu, Dionis Puşcuţă, Silvia Miler; Maestrul Ilie Boca
Foto: Mihnea Baran


Premiile Asociaţiei culturale "Octavian Voicu" Bacău, 2008
Foto: Carmen Istrate Murariu


Pregătirea expoziţiei semnate de artistele din Chişinău, Elena şi Aliona Samburic
Foto: Aliona Samburic

miercuri, 14 ianuarie 2009

Constantin Tofan


... din prea multă dragoste
Este necesară consemnarea manifestărilor şi evenimentelor artistice care au loc la Bacău cu atât mai mult cu cât, fiecare în parte, oferă momente unice publicului. Unice pentru că lucrările de artă sunt evaluate după anumite criterii care ţin de artist, şcoală, perioadă şi operă. Iar în sarcina operatorului cultural este importantă amploarea intrisecă a actului cultural în conştiinţa publicului, prin accesul la valorile de care ne-am cam înstrăinat.
Sunt o entuziastă a picturii peisagiste. Consider că peisajul este piatra de încercare şi prag în definirea personalităţii unui artist. Fiecare tablou reprezintă mijlocul de exprimare a celor mai profunde gânduri şi simţăminte ale artistului. Tot ce reuşeşte să facă porneşte din inimă, cu sinceritatea şi emotivitatea lui vibrantă. Trecând peste faptul că îl cunosc pe dl. CONSTANTIN TOFAN de la prima mea expoziţie la Iaşi, în 1999, că îi ştiu atelierul de pe Lăpuşneanu şi puţin din opera sa, că am avut bucuria de a-i organiza o expoziţie personală la Bacău, trebuie să argumentez şi să dau Cezarului ce-i al Cezarului. Timbrul său unic al sensibilităţii, delicat şi poetic chiar în pofida aparenţei viguroase, reprezintă o artă autentică a tradiţiei şcolii ieşene de belle arte, plecate de la Panaiteanu-Bardasare Gheorghe, la Băncilă, la Podoleanu, Hatmanu şi mulţi alţii, încununând cu mândrie arta înaintaşilor. La Iaşi, artistul CONSTANTIN TOFAN este arhiconoscut prin bonomia sa, dar şi ca profesor şi preşedinte al filialei U.A.P., cum la fel de bine ştiuţi sunt în Bacău, Vasile Crăiţă Mândră, Ştefan Pristavu, Ioan Burlacu şi alţii. Fiecare oraş are artiştii săi reprezentativi pentru arta plastică românească.
Domnului TOFAN îi indentintifici cu uşurinţă tablourile pentru că din ele emană dragostea pentru natură – singurul frumos şi fascinant în totul. Capacitatea sa de a măsura culoarea, a urmări liniştea degajată din formele şi volumul naturii într-un discurs plastic, constituie rezultatul ştiinţei desenului şi a unor răbdătoare experienţe tehnice. Transcrierea realităţii în modele metematice şi grafice devin imagini simbol. Concentrând până la esenţă natura în focare liniare, perpetuu iradiante, nu pierde nimic din puterea culorii. Pânza sau hârtia îi primeşte semnul pensulei sau pastelului urmând traseul afectiv. Toate elementele, chiar şi cele mai puţin imperceptibile, sunt chemate la demnitatea artei prin inteligenţa transpunerii. Fiecare linie sau pată de culoare cuprinde grade de frumuseţe - reflectate de nenumărate studii în structurile materiale ale naturii - dezvăluind astfel, vitalitatea intensă a pictorului şi virtuozitatea de a da mobilitate formelor în spaţiu. În acelaşi timp, forţa şi fermitatea ductului organizator al compoziţiei executate cu intensitate şi expresivitate cromatică, depăşeşte limitele culorii locale. Ochiul exersat al artistului răscoleşte, precum plugul pământul, cercetând brazda de culoare pe care o reaşează în planuri plastice. O face cu sinceritate, fiecare cadru e rezultatul transfigurării sub parafa impulsului care sparge fondul de reprezentare a vieţii emoţionale („Desprindere I, II, III”, Mesteceni”). Opune vizibilul în lumea interioară a vizionarului fără să deformeze perceperea spiritului, prin orientarea liniilor şi formelor, a contrastului puternic dintre umbre, lumini şi volum, absoarbe mişcarea („Peşte în iarbă”, „Oglindă sonoră”, „Compoziţie în albastru”). Domnia sa, face parte dintre acei care nu au nevoie să renunţe la asemănare pentru a fi expresiv. Este stăpân asupra emoţiei şi sigur asupra mâinii. Cu ajutorul liniilor ferme şi decise prin alegerea şi justeţea tonurilor, reuşeşte să evoce peremptoriu spaţiul, obţinând maximum de plasticitate a caligrafiei ductului energic, păstrând echilibrul esenţial esteticii („Compoziţie I, II, III”). Formele sunt simplificate, culoarea este supusă, îmblânzită şi integrată: rapoarte de planuri, spaţii şi volume determinate de echilibrul şi armonia plastică, de intersectarea liniilor şi curbelor înlănţuite într-un ritm de alternanţe desăvârşesc o plenitudine simfonică a compoziţiei. Traduc aceste construcţii clar delimitate şi încadrate, ca pe o nevoie de ordine. Chiar dacă nu sunt fixate pe secţiunea de aur, ele sunt realizate într-un sistem de multipli şi submultipli geometrici ce compartimentează spaţiul. În acest fel sugerează ideatic relaţia şi comunicarea: extern – intern, peisaj – tablou, general – particular, univers – individ.
Prin urmare, oricâtă bucurie ne-ar umple sufletul la un moment dat natura, voluptatea adâncă a re-creaţiei pictorului - care intervine organizator, cu impresia unităţii depline dată de centrarea atenţiei într-un anumit punct - înveşniceşte clipa şi locul căpătând o valoare sporită şi unică.
Sprijinit deopotrivă de un prea plin poetic şi dintr-o prea multa dragoste faţă de natură, rigoarea încercată de artistul CONSTANTIN TOFAN presupune, o nedisimultă cantitate de lirism şi metamorfoză recepţionate din contemplare miracolului si vietii pe pamant. În acest fel, mărturiseşte plastic "vinovăţia" de a fi trecător prin lume fără a putea cuprinde in tablourile sale deplinătatea cosmică a firului de iarbă în faţă căruia se simte dator să-şi recunoască nimicnicia. Opera sa însă, îi poartă amprenta originalităţii reuşind să scoată peisajul din fluxul timpului şi să o reintegreze în ordinea perenă a artei.











Fotografii realizate de Mihnea Baran