duminică, 26 iunie 2011

Elvira Cemortan-Voloşin - Simfonii de la Tescani




 Motto: Scopul artei este nu de a reprezenta infatisarea lucrurilor ci de a scoate la suprafata semnificatia intriseca a lucrurilor. (Aristotel)
             Expoziţia este un moment de infuzie biografică şi recunoaştere a faptului că odată venit la Tescani, eşti cuprins de tandreţea luminii, de atmosfera de creaţie asupra căreia spiritul lui Enescu veghează, desăvârşind opera naturii cu cea a omului. Se vede faptul că, "simfoniile de la Tescani" au învăluit-o pe Elvira Cemortan-Voloşin ca un aer uşor care, se mulează pe toate formele întâlnite, ampretându-le cu o sensibilitate specifică vibraţiei muzicale. Simţurile i-au fost îndelung exacerbate până să primească semnificaţii noi, în sfera materială şi complexă a timpului. În acest fel, colajele cu deşeuri textile iau locul pensulei şi vopselelor într-un mod apoteotic. În simfonia elementelor vegetale care scapă de tirania obstacolelor de orice fel, rămâne libertatea ludică a măsluirii îndemanatice a artistei ce adaugă afectivitate spaţiului din afara cât şi dinlăuntru.  
          "Arta continuă natura, îmbogateşte lumea umană cu noi realităţi, creează noi experienţe, înmulţeşte modurile de a trăi şi face viaţa mai bogată, mai variată, mai intensă." nota filozoful Francesco Orestano în scrierile sale. Totul depinde, fără îndoială, de tensiunea lăuntrică a artistului, de intenţia şi emoţia pe care vrea să o transmită privitorului pentru al mişca din inerţie. Creatorul are dreptul să simbolizeze, să metamorfozeze, autenticitatea artei amplificată de intelect învesteşte interiorul cu noi frumuseţi ce irump în exterior, elimină incertitudinile înlocuindu-le cu întrebări vitale şi îngenunchează ignoranţa, generând opinii şi atitudini.
          Revenind la artista Elvira Cemortan, este clar înzestrată cu talent autentic, ştie bine să utilizeze metafora şi, neobosită, se implică cu dăruire în destinul contemporaneităţii. Numeroasele expoziţii o recomandă ca fiind una dintre cei mai importanţi artişti plastici din domeniu artei decorative din Chişinău. Ea se individualizează prin picturalitatea suprafeţelor, prin incărcătura spirituală a tradiţiilor ce pun în valoare calitatea şi frumuseţea, modernitatea latentă a străvechiului ce recheamă lumina pierdută în timp. Timpul care, evident zboară, este inevitabil. Faptul însă, a viguroaselor impulsuri creatoare, artista le-a concretizat incluzând dimensiunea temporalităţii în opera de artă. Un lirism popular dar şi o simfonie nostalgică se detaşeaza din lucrările sale. Totul converge către sensibilitate într-o dublă şi reciprocă absorţie valorică. Un limbaj specific actual, caracterizat prin concizie, simplitate a formelor şi o impecabilă concentrare logică a articulării lor, în funcţie de tentele cromatice folosite. Viziunea decorativă a artistei este proprie echilibrului care nu exclude mişcarea, ci dimpotrivă, o implică aşa cum ne dezvăluie în "Noapte de aur la Tescani", "Arborele veşniciei" sau în "Eternitate". Profunzimea modului de expresie, de structurare, vizează o sincronizare obiectivă de "tradiţie vie şi generoasă invenţie, încercări de explorare şi construcţie a prezentului şi simultan, de prospectare". În acest fel, se detaşează de arta tradiţională dar şi de cea a esteticii exclusiviste, a lucrului gata facut, asemeni lui Rauschenberg, precursor de seama al Pop Art-ului care, afirma că, "pictura trebuie să-şi extragă sevele din artă, cât şi din viaţă".
          Asa incat, modestă şi energică, se impune în arealul artei plastice din Chişinău, prin simplitatea cea mai sigură a disciplinei şi logicii între subiectivitate şi obiectivitate, între recuperarea elementelor cunoscute şi valorificare acestora. Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă care te face nu numai să visezi pe acordurile simfoniilor de la Tescani, ci să şi gândeşti de unde vin acestea ori încotro se-ndreaptă sau cum sa le urmezi.

           Despre artă, un filozof spunea că, "toţi cei ce trudesc pe tarâmul artei ar trebui să ştie că atunci când cauta forme „noi“ pentru propria lor concepţie, adevărata noutate nu constă nicicând în lucruri noi (dealtfel de negăsit), ci numai din lucruri nemuritoare". Şi ce poate fi mai nemuritor decât acordurile "Rapsodiei Române" lui Enescu.

           Ca orice artist, aspiră să fie al duratei şi, în mod sigur, aspiraţia se dovedeşte atinsă iar lucrările sale nemuritoare, în sensul că au devenit, deja, de referinţă în Moldova. Astfel, a înlăturat orice ezitare în a rămâne nedezminţită într-o arie profund determinată a artei decorative.
          Ştiu că mulţi dintre confraţii ei de peste Prut, ca şi de la noi, o apreciază şi gratulează pentru taberele internaţionale de artă: (ArtTEXTIL, ArtSADOVA, GOLD HELIOS, ArtTESCANI) organizate de Centrul Cultural „ARTELIT” a cărei preşedinte este. De aceea mă alatur lor, felicitând-o la rândul meu şi urându-i pe mai departe, mult succes în toate demersurile sale.
 


joi, 23 iunie 2011

Stefan Remus Lucian -"Dupa chip si asemanare"




          Dintr-o diversă paletă de tehnici şi mijloace pe care le are la îndemană, Ştefan Remus Lucian a ales spre exprimare plastică, pe cele care pot fi tălmăcite în semne, sensuri şi simboluri grafice, ca o confesiune spirituală plurivocă. El anunţă prin titlul expoziţiei o definire, dar nu o realizează în modul aşteptat, fiind extaziat de formule  care premerg acţiunea creaţiei. Ideea de a recurge la elemente grafice, picturale şi plastice libere, pentru a dobândi o polaritate între obiectiv şi subiectiv, pune în discuţie criteriile compoziţiei artistice în uzaj. Faţă de tehnica Action Painting, artistul inversează mijlocul de expresie cel mai caracteristic şi înlocuieşte gestualismul cu un proces mecanic, dezindividualizând astfel mesajele, într-o dispunere a conţinutului şi formei pe acelaşi plan. Valoarea şi identitatea lor sunt reconsiderate, fiind supuse multiplicării printr-o nouă viziune asupra a ceea ce este aratat. Lumea experienţei personale descrie o tramă, ce întretaie vectori de sens la nivel nonfigurativ. Culorile nu mai au funcţia consacrată, de a contura prin ele însele, ci se comportă ca materie decorativă, fară a avea destulă putere. Astfel, imaginea se poate prelungi dincolo de tablou, invadează efectiv spaţiul şi devine ambient, declanşând variate asociaţii care, răscolesc memoria şi provoacă sensibilitatea. Este o direcţie a investigaţiilor artistice, reprezentată de valorificarea calităţilor de transparenţă a suportului, o transpunere a conţinuturilor din planurile superioare în plan fizic, o retorică constantiniană ce dobândeşte aspecte psalmice.
          Atitudinea lui Ştefan Remus Lucian faţă de acest mediu eliberat, continuă într-o elocvenţă nu de tip grec, auster ci de unul romanic, unde pledează în favoarea unui spectacol gratuit şi rafinat, de experienţe vizual-cinetice. Filmul "Cada" ne prezintă adevărate "studii de imagine", una singură care, constituie un moment al unei secvenţe legată de una precedentă şi alta care îi urmează. Astfel, imaginea nu este rezultatul, ci materia dar şi obiectul cercetării. Cum imaginea este asimilată ca un fenomen în sine, nu poate fi despărţită de materia în care se constituie: -apa şi acele vase de pe fundul căzii şi de deasupra apei. Reflecţia, lumina şi mişcarea sunt componentele fundamentale ale imaginii. Doar receptarea ritmului spaţial al luminii relevă coerenţă secventelor perceptive a imaginii. Lucrările sale se disting printr-o cvasi-imaterialitate, manifestată ca pur efect vizual al reflecţiei, luminii şi mişcării.
          Aşadar, experinţele artistice a lui Ştefan Remus Lucian sunt fie o continuare, fie o preluare a stărilor de suflet, o eliberare a tensiunilor spirituale. El nu inventează, nu caută şi nu invocă cu orice preţ sau imploră actul creaţiei. El il trăieşte tăinuindu-şi sensibilitatea. Şi conştiincios, atent, discret cât să nu clintească starea de graţie cu nimic dintr-o sperată veşnicie, o primeşte.
           Aprecierile din partea criticii de specialitate au fost şi sunt mai mult decat favorabile: "Pentru că în arta acestui om sunt cuprinse, ca intr-o rugăciune, şi lumina şi întunericul, şi suferinţa şi bucuria, şi învolburarea gândului, şi inflăcărarea pasiunii. O face cu delicateţea unui sacerdot, fără excese senzoriale, ori teatrale, stridente, modern în expresie, raţional şi sincer în rostire." spune reputatul critic de artă, Corneliu Antim.
           În atare conditii de suflet, cum să nu jertfim un ceas de lumină spirituală din rutina cotidiană, pentru a şterge apele oboselii cu o năframă de tihnă.


http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2011_07net.pdf