duminică, 6 martie 2011

Cita(i)te din opera lui Tudor Musatescu

 Emanatii spirituale (musatisme)/realitati critice re-amintite

-Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător, pentru ce trăieşti.
-În viaţă poţi ajunge pe picioarele tale, din piedicile puse altora.
-Geniile se nasc rar. În schimb nu mor niciodată.
-Sunt două feluri de scriitori: unii citaţi şi alţii citiţi.
-Nu regret nimic din tot ce am făcut în viaţă. Dar, regret tot ce n-am făcut.
-Publicul de teatru se împarte în două: cei care se duc să vadă şi cei care se duc să fie văzuţi.
-Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.
-După 60 de ani, dacă vezi o femeie goală, ţi-e frică să nu răcească.
-Oho, câte n-ai fi făcut cu banii pe care era să-i ai.
-Meridianele sunt bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.
-Marele cusur al femeilor: te iubesc întotdeauna, când ai altceva de făcut.
-L-am cunoscut pe unul atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.
-Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
-Mai bine iepure şchiop în pădure, decât vulpe argintie în vitrină.
-Prostia şi inteligenţa au totuşi ceva în comun: capul!
-Mătreaţa n-are nici o legătură cu inteligenţa, deşi e tot o chestie de cap.
-Arta nu cunoaşte pe nimeni dinainte. Recunoaşte pe unii, ulterior.
-Mita trebuie să fie invizibilă. Se dă orbeşte şi se ia cu ochii închişi.
-Există o femeie care te obsedează o viaţă întreagă: următoarea!
-“Memoriile” sunt numai amintirile care îţi convin.
-Când vorbeşte vinul, nu-ţi mai tace gura.
Când te căsătoreşti cu o “bijuterie” de femeie, păzeşte-te de admiratori.
-E curios de ce oamenii serioşi se supără când îi iei în glumă şi cei glumeţi se bucură când îi iei în serios.
-Nu există vin prost, decât la primul pahar.
    Şi ca o concluzie a celor spuse mai sus, ţineţi minte că fără dragoste, viaţa
omului ar fi ca şi cum mai bine nu era…