Agatha Grigorescu-Bacovia și Elvira Paloșanu-Enea

Ecoul și Rama: Femeile care au zidit Eternitatea

 

Femeia a jucat un rol decisiv în conservarea moștenirii culturale românești, în special prin devotamentul soțiilor unor mari personalități, care au asigurat posteritatea operei acestora.

            Pentru poetul George Bacovia și pictorul Nicu Enea soțiile lor — Agatha Grigorescu-Bacovia și Elvira Paloșanu-Enea — au reprezentat mult mai mult decât partenere de viață; ele au fost ancorele de realitate, administratorii carierelor lor și, în final, creatorii posterității lor.

Legătura dintre familiile Enea și Bacovia a fost una de profundă admirație reciprocă,consolidată într-o perioadă în care ambii artiști aveau nevoie de aliați pentru a supraviețui marginalizării. În acea perioadă, erau priviți cu reticență de autorități — Bacovia pentru pesimismul său „decadent”, iar Enea pentru refuzul de a se alinia curentelor oficiale. 

Deși George Bacovia era mai în vârstă decât Nicu Enea cu 16 ani, cei doi au format un nucleu intelectual solid în oraș.

Bacovia, el însuși un spirit sensibil la arte vizuale (obișnuia să deseneze schițe pe manuscrise), aprecia enorm stilul figurativ și rafinamentul lui Nicu Enea.

Cea mai vizibilă formă a acestei relații s-a manifestat între Elvira Enea și Agatha Bacovia. După moartea soților lor, cele două au format un front comun pentru a le salva moștenirea:

Agatha, fiind deja experimentată în gestionarea manuscriselor și a relației cu editurile, a fost un sprijin moral pentru Elvira în eforturile acesteia de a-l reabilita pe Nicu Enea (care fusese exclus din viața artistică de regimul comunist pentru convingerile sale).

Elvira a urmat exemplul Agathei în transformarea casei proprii în muzeu. Ambele femei au înțeles că, fără o donație oficială către stat, casele și obiectele personale ale soților lor s-ar fi pierdut. Ambele au fost custozi a caselor până la trecerea în neființă a soților.

 În timp ce Agatha scria volume de memorii despre Bacovia, Elvira organiza expoziții și arhiva meticulos scrisorile și fotografiile care îi legau pe cei doi mari artiști.

Cele două femei Agatha și Elvira au fost cele care au facilitat aceste întâlniri, ele fiind „motoarele” din spatele vieții sociale ale celor doi bărbați, deseori retrași și melancolici.

Agatha a fost „stâlpul” familiei, având o profesie stabilă (profesoară) și o forță de caracter care i-a permis lui Bacovia să se retragă în lumea sa poetică fără grija zilei de mâine.

Elvira, tot profesoară (de grafică și desen) la Scoala Normală de Învățători din Bacău, și-a sacrificat propria carieră de pictoriță pentru a-i crea lui Nicu un mediu de lucru ideal, gestionând tot ce ținea de viața cotidiană pentru ca el să poată picta neîntrerupt.

Agatha a adunat, transcris și publicat manuscrisele lui Bacovia, luptându-se cu editurile pentru a-i asigura locul în manuale. Agatha nu a fost doar protectoarea lui Bacovia, ci și cronicarul vieții sale prin volume de memorii esențiale, precum „Bacovia (Viața poetului)” sau „Cu tine...”.

Elvira a salvat tablourile lui Enea de la degradare sau confiscare în anii grei ai comunismului predându-le statului în 1970. După moartea lui Nicu în 1960, ea a devenit „vocea” lui, refuzând să lase opera acestuia să fie uitată, în ciuda faptului că artistul fusese etichetat ca „burghez” de autoritățile vremii sau ”pictor de curte” potrivit breslei.

 Ambele au donat statului casele în care au locuit, transformându-le în Case memorială datorită cărora s a păstrat vie memoria soților lor. Cele două femei au demonstrat că în spatele acestor „mari bărbați” nu a stat doar un sprijin moral, ci o muncă de administrator, editor și curator dusă până la sacrificiul de sine

George Bacovia i-a dedicat Agathei numeroase poezii, ea fiind singura care îi înțelegea tăcerile și melancoliile profunde.

Nicu Enea a transformat-o pe Elvira în chipul feminin central al artei sale. Portretele ei, pline de rafinament, sunt considerate astăzi capodopere ale picturii românești interbelice.

Datorită acestei prietenii și a „încăpățânării” lor, Bacăul este astăzi unul dintre puținele orașe din România care păstrează intacte casele a doi prieteni geniali, aflate la o distanță de doar câteva minute de mers pe jos una de cealaltă.

În final, rămânem cu imaginea a două femei care au înțelesgeniul este, prin natura sa, o flacără fragilă ce are nevoie de un adăpost pentru a nu fi stinsă de vânturile istoriei. 

Agatha și Elvira nu au fost simple spectatoare în viețile soților lor, ci au devenit ele însele poezie și culoare, zidind propriile vise la temelia unei memorii colective. Dacă Bacovia a fost poetul tăcerilor de plumb, iar Enea pictorul luminii calde, soțiile lor au fost ecoul și rama care le-au oferit eternitatea.

            Astăzi, casele lor din Bacău nu sunt doar muzee, ci altare ale unui  devotament care a învins moartea, demonstrând că, în spatele fiecărei opere nemuritoare, a vegheat o dragoste care a știut să se sacrifice pentru ca frumosul să poată vorbi peste veacuri.

Bibliografie:

1.      Constantin Călin, „Cronologie”;

2.      Agatha Grigorescu-Bacovia, „Bacovia (Viața poetului)”;

3.      Gheorghe Bălțătescu - Amintiri din vremuri de mult trecute. Din intimitatea unor legende ale Bacăului, ”Deșteptarea”/ 19 februarie 2015;

4.      Viorel Savin – ” Viata alcatuită din scrisori, articole și poze” Editura Ateneul Scriitorilor, 2015;

                                                                                                                                    Muzeograf,

Carmen Istrate Murariu