Expoziția de gravură ”Ab antique” de la Galeriile de Artă ”Alfa” Bacău care a avut loc în perioada 27 aprilie-18 mai, anul curent, a fost gândită ca un dialog susținut între profesor și student având drept obiectiv posibilitatea de recuperare și revalorificare a unei forme de artă din vechime - ab antiquo, cât și o imagine sintetică asupra artelor contemporane.
Protagonist, distinsul artist plastic Zuzu Caratănase, profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, a întrezărit o nouă vârstă de aur a gravurii concretizată cu pasiune în creația sa. Convins că multe generații vor urma această direcție, artistul oferă studenților săi mijloacele succesului evident și un permanent suport de competență și disponibilitate. Preocupat de lărgirea orizontului acestei tehnici, sprijină și promovează realizarea unui spaţiu cultural nou, care să fie tot mai prezent în plastică contemporană. Lucrările sale surprind prin acuitatea și simplicitatea expresiei, prin siguranța și ductul amprentat de propria viziune. Pentru Zuzu Caratănase culoarea nu este un mijloc de a anima suprafața ci de a caracteriza spatiul, rafinându-l cu cele mai fine, albe, linii de ton. El desprinde din cadrul timpului imagini arhitecturale în expresii liniare întocmai celei picturale într-un registru întreg de tonalități și semitonuri. Inspirat de temele clasice a neoclasicismului extrage recognoscíbile trăsături parcimonios metamorfozate prin deformare și/sau exacerbare. Utilizează în același timp imagini și uneori texte complementare. Ceea ce este model, viziune și sinteză oferă corp prin negru și vibrație prin alb. Opera sa, austeră din punct de vedere grafic, ocupă un loc primordial în expresivitatea formei. Desenul e o restituirea în imagine sensibilă a propriei individualități. Bazându-se pe tehnicile tradiționale clasice pe care le respectă cu scrupulozitate, oferă valabilitate, autenticitate și valoare uneia din cele mai vechi arte. Artistul nu are control și percepție vizuală permanentă asupra muncii sale pentru că lucrează în ordine inversă. Acționează printre îndoieli și riscuri, în mod succesiv, la evoluția amprentării operei și la distanță de timp potrivit etapelor. Experiența tehnică este fundamentală pentru vizualizarea fiecărei faze unice în prepararea produsului finit. Gravura exclude folosirea oricăror mijloace fotomecanice, matricea executată de mâna artistului având aceeași forță expresivă ca și pictura. Originalitatea este atunci când creatorul și gravorul sunt aceeași persoană. Acesta este singurul criteriu care contează cu adevărat și a dat întotdeauna opere de artă de rezistență remarcabilă. Iar artistul Zuzu Caratănase convinge prin fiecare expoziție.
Posibilitatea de a lucra în mod independent și oportunitatea de a expune alături de profesor a reunit în această expoziție o confluență de forțe estetice, de tehnică, dimensiune și mesaj. În această conjunctură expozițională invitatele Adriana Ropotan și Andra Marișoiu se arată foarte sigure în mânuirea tehnicii alese. S-au născut cu talent, se simt potrivite datorită progreselor uimitoare pe care le fac. Studentul, când întâlnește profesorul ce le scurtează drumul spre afirmare, va trage întotdeauna foloase din învățăturile lui. Puterea talentului schimbă în hrană sfaturile primite. Studiul pentru desăvârșirea ochiului și a mâinii cere stăruință. Desenul e un exercițiu permanent care atestă deviza lui Apelles, pictor al Greciei antice: ”Nulla dies sine linea” – ”să nu treacă nici o zi fără să trag o linie” [i]. Racordate deja ca artiste la pulsul artei, atente și receptive la creația maeștrilor, preiau doar ceea ce răspunde necesității interne a propriului laborator de creație.
Din lucrările de acvatintă, semnate de Adriana Ropotan, răzbate o deosebită intimitate între atingerea mâinilor și complicitatea cu mediul, opera mâinii nefiind cu nimic mai prejos decât a spiritului. Economia de mijloace, capacitatea de a prinde rapid semnul declanșator de trăiri și laconismul rostirii plastice armonizează fericit în monocromia suavă și ușor eterică. Înzestrată cu întreaga energie de percepere și reprezentare a lumii, autoarea poartă un dialog cu timpul. Libertatea de a-și alege subiectele îi oferă multiple posibilități de a acționa emoțional, în imagini preexistente, utilizând reconstrucția liberă, de oglindire a personajelor în mod divers și simultan al planurilor încadrate temporal.
De o anume senzualitate fragedă și sensibilitate senzorială, Andra Marișoiu își pune amprenta creatoare de aspirații și pasiune cu spontaneitate și hotărâre în fiecare lucrare. Artista se implică profund prin accente grafice urmând calea instinctului, ca mai apoi să le însuflețească transformând amintirile în spațiu, prin care acestea devin lumină, formele - structură și finalul - poezie.
Gravura, ca mijloc de exprimare artistică, a devenit sinonimă cu termenul de lucrat manual opere de artă. Este reproducerea unui tablou, este o imprimare artistică ce are ca rezultat opera de artă originală. Ca tehnică, presupune incizia unui desen pe o suprafață metalică (de obicei de cupru), prin caneluri cu ajutorul unor instrumente speciale. "Gravură" în termen mai larg, se referă la zeci de procese, de la litografia la monotype. Aceste proceduri complexe sunt frecvent utilizate în combinație și într-o stare constantă de revizuire și rafinament. Abia imprimarea decapantă diferențiază și stabilește forma grafică, respectiv xilogravură, litografie, mezzotinto, acvatintă și multe alte medii de artă grafică. Implicarea artistului în crearea și executarea unei imagini presupune o muncă meticuloasă. El urmărește calitatea grafică de alb-negru dată de linii cu diferite grosimi prin care scoate în evidență zonele dense de lumină. În acest fel, lucrările de grafică, exprimate în diversele ei forme, au multe virtuți, printre care frumusețea estetică și un trecut lung și mândru în analele istoriei artei. Atunci când artistul selectează deliberat metoda grafică a imaginii, aceasta ia forma lucrărilor din expoziție, respectiv xilogravură și acvatintă. Xilogravura numită și gravura în lemn, a apărut în sec.al 8-lea în est-China și la începutul secolului al XV-lea în Occident, fiind cea mai veche metodă de imprimare folosită cu predilecție la ilustrația cărților. Înainte de inventarea fotografiei, fiecare imagine pe care oamenii o puteau vedea era un desen original, o reproducere, o imprimare de un anumit fel, cunoscut sub numele de imprimare în relief: de la o suprafață ridicată. Toate cărțile vechi și, mai târziu, ziarele au fost tipărite prin această metodă. Timp de mii de ani, egiptenii, chinezii, și alții, s-au folosit blocuri de lemn pentru a imprima desene pe țesături. Cele mai înalte forme de artă xilogravura sunt cele ale Albrecht Dürer. Acvatinta este un procedeu derivat tot din tehica gravurii care permite să se lucreze mai liber şi mai rapid. A fost inventată la începutul secolului al XV-lea, iar Rembrandt a exploatat-o la maxim. Pentru impresia plastică acvatinta folosește o serie de medii cum ar fi nisip sau rășină sau placa este acoperită cu un strat uniform de ceară pe care se execută desenul cu un ac special pe suprafaţă. Acest mod permite ca acidul să creeze zone granulare și tonale pe placă.
În Romania tehnica gravurii era însușită pe deplin de Teodor Aman, Constantin Stahi, Gabriel Popescu și alții. Mai apropiat de timpul nostru a fost și Marcel Chirnoagă, Ștefan Iacobescu, Iuri Isar - Buzău, iar astăzi - Anca Boeriu profesor și colegă la Universitatea de arta din București cu Zuzu Caratănase, și mulți alți artiști.
[i] Pliniu cel Batrân (23-79 d. Cr.), în cartea sa Istoria naturala, afirma ca Apelles, cel mai mare pictor al Greciei antice, avea deviza Nulla dies sine linea (- sa nu treaca nici o zi fara sa trag o linie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu