Stefan Suditu - expoziţie personală

Care-i Om si care-i caine sau „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”

Niculae Gheran – „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”, Editura Biblioteca Bucureştilor

O carte care reflecta perioada interbelica din Bucuresti. Sunt foarte curioasa, abia astept sa o cumpar. Din titlu se anunta foarte interesanta, cu siguranta ca lumea si obiceiurile de mahala de atunci se suprapune, perfect sau aproape, cu cea de astazi. E normal, altfel nu se poate explica cum un ţăran cizmar şi analfabet a condus o tara intreaga vreme de 25 - 30 de ani. Nu stiu sa se fi scris in provincie ceva despre javre si altii. Se merita, parol! O lume mâncată de parvenitism, ambitii năroade, invidii si bârfe, micime sufleteasca, frustari si frustrati/e care trag sfori, mint, incita, murdaresc: "Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,/ Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;".

AgenţiadeCarte.ro propune cititorilor săi să voteze CELE MAI BUNE CĂRŢI PENTRU PREMIILE ASB din anul editorial 2010. Multe dintre cărţile care se regăsesc în acest top au fost prezentate, în decursul anului 2010 şi 2011, de AgenţiadeCarte.ro. Votarea va începe miercuri, 14 septembrie 2011, şi se va încheia pe 13 octombrie 2011, ora 21.00. Titlurile propuse pentru vot au fost alese de echipa AgenţiadeCarte.ro şi sunt prezentate în ordinea alfabetică a autorilor.

Dialoguri plastice

Pentru artistul Gheorghe Dican pasiunea pentru culoare are dimensiuni şi directii precise. Mizează pe culori tari, deseori stridente, imprimând o obiectivitate maximă imaginilor. Este atras de efecte picturale ce reduc fondul, uneori, la o singură culoare. Tablourile lui Dican "emit" sunete bogate şi profunde, stârnite de o gândire deziderativă, în proiecţii cromatice a unor stări dilatate de ochiul interior. Sunt eliberări energetice nebănuite, amuţite sau refulate. Atâta culoare este de natură imnică, o sărbătoare a simţurilor, o indescriptibilă despovărare - libertate şi vitalitate, o confesiune intimă declanşată de corupţia cotidiană. Combinările extraordinare ale pulsiunii vitale traduse prin culoare, relevă admirabil artistul, al cărui stranie luciditate ocupă, din instinct, centrul emoţiei. Gheorghe Dican îşi retrăieşte sentimentele ca pe o aventură, obiectivând trăirile intime şi experienţa personală. Versalitatea nu-l atinge, el dă măsura reală a propriei fiinţe: ..."Totul depinde, fără îndoială, de tensiunea lăuntrică a artistului, de dramatismul lucrurilor pe care vrea el să le spună" (Robert Rauschenberg). Pictura ca acţiune formulată de Hartung, cel mai de seamă dintre reprezentanţii şcolii new-yorkeze, oferă artistului virtualitatea refacerii armoniei universale prin intermediul gestualismului şi materiei colorate care deschide uşile secrete ale emoţiilor. Fără ostentaţie crede îndeajuns în forţa culorilor eliberatoare, energia cromatică izbind tensiunile obscure de dinafară. Atunci când sentimentul frumosului substituie sentimentul binelui, impresionează estetic, mesaj direct şi cald totodată,  învăluindu-l pe privitor.

Măiestria lui Vasile Soponariu ne invită să ne închipuim un scenariu fantastic populat de personaje suprarealiste de forme zoomorfe sau umane obscure, ce restituie splendid frumuseţea. Ivite din lumea brută a metalului supus visceral, "trăiesc" o tragedie aproape neîntreruptă, aceea a coincidenţei haos-lizibilitate.  Sculpturile artistului surprind gesturi subtile din mişcarea nebunului sau a actorului, care le face traductibile mergând dincolo de raţiune. Personajele degajă o realitate de o sluţenie moştenită de la oameni, magic deturnată de la destinaţia dintâi. Privind aceste figuri solitare, răsucite, magnetice, dansând, avântîndu-se, până într-atât încât, avem senzaţia că domină, ca o ameninţare ce planează asupra comunicării. Hărţuite parcă de datoria creatorului visceral, rămân în ochii noştrii, măşti definitive şi insurmontabile, reprezentări cu grimase, revelatoare, orbitoare chiar. Deşi nu la fel de fragile ca sculpturile lui Alberto Giacometti, încearcă aceiaşi vulnerabilitate, internă şi externă, de expresie umană. Vasile Soponariu îşi tăinuieşte sensibilizările, când timpul nu i se mai opune transformă în erezie fascinantă tot ceea ce, înăuntrul său, contravine moralităţii îngăduite. 

Există o măreţie a artei când ne poartă până la contemplaţie: îi poţi amâna limitele dar nu să le negi cu totul. Creaţia îşi joacă rolul furnizând o manieră de a privi, a simţi, a cunoaşte şi a repune în discuţie problema sensului vieţii. Gheorghe Dican şi Vasile Soponariu sunt artiştii care răstoarnă subtilele constrângeri spirituale transformându-le într-un preaplin de a fi. Nuditatea evidenţei construieşte o lume interioară, din care răzbat demersuri artistice seducător estetice, muzicale, poetice chiar, întemeiate pe o exacerbare a facultăţilor intuitive. Deposedaţi de convulsiile moderne, necompromişi de puterea mercantilă şi ordinea mondenă, cultivă separat, dar împreună, nevoia exaltată de frumuseţe cu preţul originalităţii lor de gândire, al forţei cromatice perturbatoare şi al supleţei imaginaţiei.

 

 

 

Cotidianul Desteptarea Bacau
Revista Ateneu/pag.22

Expozitia de icoane

         Mihai Silviu Iftimie sau Nevoia de frumuseţe

    Ca elev a liceului pedagogic Mihai-Silviu Iftimie a fost singurul care şi-a exprimat opţiunea de a urma Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costache", Manastirea Neamţ, încurajat în alegerea sa fiind, de profesori şi sprijinit de părinţii care, i-au fost şi îi sunt tot timpul alături. Pe buna dreptate că, aşa cum scria Berdiaev: “omul, prin natura sa e mai aproape de Dumnezeu decât de lume.” Astfel, şi-a surprins familia cu preferinţa lui, la o vârsta când alţi tineri îşi doresc orice altceva, după cum spun, întocmai, versurile: “Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;/Cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată,/Cui îi place-n altă' parte poate orişicând să plece,/Cine-şi vrea usoară crucea, n-are o cale, are zece" (Traian Dorz) 
   Calitatea trăirilor lui Mihai-Silviu Iftimie a fost cu totul deosebită, nevoia de frumuseţe şi sinceritate nu o putea găsi in altă parte decât la această şcoală, unde elevii îşi dezvoltă personalitatea prin activităţi spirituale, culturale dar şi practice, de pictură, creaţii şi seri literare, cor si de asemeni sunt implicati in tot felul de activitati gospodaresti. Aici s-a deprins ca om, aici s-a descoperit pe sine cu toată învăţătura creştină primită de la părinţi. Aici, a fost atins de o adevarată binecuvântare divină. 
   Profesorul Dan Ţârdea l-a iniţiat în tainele picturii icoanelor, ia urmarit cu atenţie dezvoltarea simţului estetic pentru artă şi pictura bisericească, aplecându-se spre educaţia religioasă a tânărului şi învăţându-l proporţiile fundamentale teologice ale icoanei. Aşa încât, pictorul Mihai-Silviu Iftimie a îmbrăcat pentru totdeauna armura ortodoxiei, dedicându-se cu migală asupra panoului de lemn, care tânjeşte după mângâierile pensulei. 
    La ora debutului s-a prezentat matur, după o îndelungată chibzuinţă şi poate conştient de primejdia grabei. Aceasta expoziţie este echilibrată, filtrată valoric şi deschide un mare orizont carierei viitoare, dominată de modestie şi talent. Fondul lăuntric din care, scoate la suprafaţă cu har şi dăruire imagini sacre, reprezintă prezenţa divină a creaţiei, prin portretele lui Iisus, a Maicii Domnului sau a apostolilor. Imaginea are o mare forţă de cucerire a sufletului, imaginea este mantra, este poarta prin care trece sufletul fiecăruia spre cer...            
   Icoanele sunt executate în tehnica culorilor de apă, pe panou de lemn de cireş, uscat vreme îndelungată şi apoi sculptat, asigurându-i calitate şi rezistenţă în timp. Alegerea lemnului este importantă în sensul conservării picturii. Pregătirea acestuia urmează o serie întreagă de etape de lucru: de la aşezarea panoului cu sensul fibrei orientat vertical, pentru a evita indoirea lemnului, la prepararea cleiului, a pănzei de in sau bumbac, a grunduirii, a desenului şi auririi, până să ajungă la primul strat de culoare. Urmează finisare, inscripţionarea şi apoi vernisarea. Rugăciunea iconarului e nelipsită în timpul lucrului. Un adevărat ritual ce înobileaza icoana după sfinţire.
   Dar Mihai-Silviu Iftimie a pictat şi troiţe în locuri în care, fiecare trecator să-şi aducă aminte de Pronia cerească. După "Erminia picturii bizantine" de la Sf.Luca (primul pictor creştin), toate icoanele sânt reproduceri. Desigur, nu tocmai copii fidele, ele împrumutând întotdeauna câte ceva de la cel care le pictează şi, chiar mai mult, de la cel pentru care se picteaza. De aceea, harul îl învredniceşte în faţa oamenilor, dar mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Icoanele sunt obiecte de cult, sunt reprezentări sensibil afective şi spirituale a Divinităţii fără de care, nu ne-am putea apropia de Biserică. Icoana este o formă de comunicare vizuală ce completează desăvărşit chipul lui Dumnezeu, şi nu pot lipsi din casa omului. Deşi are darul de a îmbrăca pereţii interiori a spaţiului locativ, mai mult decat atăt, este o mărturisire a credinţei. 
   Tânăr fiind, Mihai-Silviu Iftimie pare a cunoaşte timpul zărindu-i marginile, între iarbă şi stele e rugăciunea şi credinţa, prefigurând în acest fel, aproape toate liniile evoluţiei sale. 
    Aceasta e coordonata spiritualităţii care îl va însoţi toată viaţa. Nu ne rămâne decât să-i urăm succes pe mai departe şi să-i adresăm felicitările cuvenite unui tânăr cu alese calităţi.

Elvira Cemortan-Voloşin - Simfonii de la Tescani

 Motto: Scopul artei este nu de a reprezenta infatisarea lucrurilor ci de a scoate la suprafata semnificatia intriseca a lucrurilor. (Aristotel)

             Expoziţia este un moment de infuzie biografică şi recunoaştere a faptului că odată venit la Tescani, eşti cuprins de tandreţea luminii, de atmosfera de creaţie asupra căreia spiritul lui Enescu veghează, desăvârşind opera naturii cu cea a omului. Se vede faptul că, "simfoniile de la Tescani" au învăluit-o pe Elvira Cemortan-Voloşin ca un aer uşor care, se mulează pe toate formele întâlnite, ampretându-le cu o sensibilitate specifică vibraţiei muzicale. Simţurile i-au fost îndelung exacerbate până să primească semnificaţii noi, în sfera materială şi complexă a timpului. În acest fel, colajele cu deşeuri textile iau locul pensulei şi vopselelor într-un mod apoteotic. În simfonia elementelor vegetale care scapă de tirania obstacolelor de orice fel, rămâne libertatea ludică a măsluirii îndemanatice a artistei ce adaugă afectivitate spaţiului din afara cât şi dinlăuntru.  

          "Arta continuă natura, îmbogateşte lumea umană cu noi realităţi, creează noi experienţe, înmulţeşte modurile de a trăi şi face viaţa mai bogată, mai variată, mai intensă." nota filozoful Francesco Orestano în scrierile sale. Totul depinde, fără îndoială, de tensiunea lăuntrică a artistului, de intenţia şi emoţia pe care vrea să o transmită privitorului pentru al mişca din inerţie. Creatorul are dreptul să simbolizeze, să metamorfozeze, autenticitatea artei amplificată de intelect învesteşte interiorul cu noi frumuseţi ce irump în exterior, elimină incertitudinile înlocuindu-le cu întrebări vitale şi îngenunchează ignoranţa, generând opinii şi atitudini.

          Revenind la artista Elvira Cemortan, este clar înzestrată cu talent autentic, ştie bine să utilizeze metafora şi, neobosită, se implică cu dăruire în destinul contemporaneităţii. Numeroasele expoziţii o recomandă ca fiind una dintre cei mai importanţi artişti plastici din domeniu artei decorative din Chişinău. Ea se individualizează prin picturalitatea suprafeţelor, prin incărcătura spirituală a tradiţiilor ce pun în valoare calitatea şi frumuseţea, modernitatea latentă a străvechiului ce recheamă lumina pierdută în timp. Timpul care, evident zboară, este inevitabil. Faptul însă, a viguroaselor impulsuri creatoare, artista le-a concretizat incluzând dimensiunea temporalităţii în opera de artă. Un lirism popular dar şi o simfonie nostalgică se detaşeaza din lucrările sale. Totul converge către sensibilitate într-o dublă şi reciprocă absorţie valorică. Un limbaj specific actual, caracterizat prin concizie, simplitate a formelor şi o impecabilă concentrare logică a articulării lor, în funcţie de tentele cromatice folosite. Viziunea decorativă a artistei este proprie echilibrului care nu exclude mişcarea, ci dimpotrivă, o implică aşa cum ne dezvăluie în "Noapte de aur la Tescani", "Arborele veşniciei" sau în "Eternitate". Profunzimea modului de expresie, de structurare, vizează o sincronizare obiectivă de "tradiţie vie şi generoasă invenţie, încercări de explorare şi construcţie a prezentului şi simultan, de prospectare". În acest fel, se detaşează de arta tradiţională dar şi de cea a esteticii exclusiviste, a lucrului gata facut, asemeni lui Rauschenberg, precursor de seama al Pop Art-ului care, afirma că, "pictura trebuie să-şi extragă sevele din artă, cât şi din viaţă".

          Asa incat, modestă şi energică, se impune în arealul artei plastice din Chişinău, prin simplitatea cea mai sigură a disciplinei şi logicii între subiectivitate şi obiectivitate, între recuperarea elementelor cunoscute şi valorificare acestora. Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă care te face nu numai să visezi pe acordurile simfoniilor de la Tescani, ci să şi gândeşti de unde vin acestea ori încotro se-ndreaptă sau cum sa le urmezi.

           Despre artă, un filozof spunea că, "toţi cei ce trudesc pe tarâmul artei ar trebui să ştie că atunci când cauta forme „noi“ pentru propria lor concepţie, adevărata noutate nu constă nicicând în lucruri noi (dealtfel de negăsit), ci numai din lucruri nemuritoare". Şi ce poate fi mai nemuritor decât acordurile "Rapsodiei Române" lui Enescu.

           Ca orice artist, aspiră să fie al duratei şi, în mod sigur, aspiraţia se dovedeşte atinsă iar lucrările sale nemuritoare, în sensul că au devenit, deja, de referinţă în Moldova. Astfel, a înlăturat orice ezitare în a rămâne nedezminţită într-o arie profund determinată a artei decorative.

          Ştiu că mulţi dintre confraţii ei de peste Prut, ca şi de la noi, o apreciază şi gratulează pentru taberele internaţionale de artă: (ArtTEXTIL, ArtSADOVA, GOLD HELIOS, ArtTESCANI) organizate de Centrul Cultural „ARTELIT” a cărei preşedinte este. De aceea mă alatur lor, felicitând-o la rândul meu şi urându-i pe mai departe, mult succes în toate demersurile sale.

 

Stefan Remus Lucian -"Dupa chip si asemanare"

          Dintr-o diversă paletă de tehnici şi mijloace pe care le are la îndemană, Ştefan Remus Lucian a ales spre exprimare plastică, pe cele care pot fi tălmăcite în semne, sensuri şi simboluri grafice, ca o confesiune spirituală plurivocă. El anunţă prin titlul expoziţiei o definire, dar nu o realizează în modul aşteptat, fiind extaziat de formule  care premerg acţiunea creaţiei. Ideea de a recurge la elemente grafice, picturale şi plastice libere, pentru a dobândi o polaritate între obiectiv şi subiectiv, pune în discuţie criteriile compoziţiei artistice în uzaj. Faţă de tehnica Action Painting, artistul inversează mijlocul de expresie cel mai caracteristic şi înlocuieşte gestualismul cu un proces mecanic, dezindividualizând astfel mesajele, într-o dispunere a conţinutului şi formei pe acelaşi plan. Valoarea şi identitatea lor sunt reconsiderate, fiind supuse multiplicării printr-o nouă viziune asupra a ceea ce este aratat. Lumea experienţei personale descrie o tramă, ce întretaie vectori de sens la nivel nonfigurativ. Culorile nu mai au funcţia consacrată, de a contura prin ele însele, ci se comportă ca materie decorativă, fară a avea destulă putere. Astfel, imaginea se poate prelungi dincolo de tablou, invadează efectiv spaţiul şi devine ambient, declanşând variate asociaţii care, răscolesc memoria şi provoacă sensibilitatea. Este o direcţie a investigaţiilor artistice, reprezentată de valorificarea calităţilor de transparenţă a suportului, o transpunere a conţinuturilor din planurile superioare în plan fizic, o retorică constantiniană ce dobândeşte aspecte psalmice.

          Atitudinea lui Ştefan Remus Lucian faţă de acest mediu eliberat, continuă într-o elocvenţă nu de tip grec, auster ci de unul romanic, unde pledează în favoarea unui spectacol gratuit şi rafinat, de experienţe vizual-cinetice. Filmul "Cada" ne prezintă adevărate "studii de imagine", una singură care, constituie un moment al unei secvenţe legată de una precedentă şi alta care îi urmează. Astfel, imaginea nu este rezultatul, ci materia dar şi obiectul cercetării. Cum imaginea este asimilată ca un fenomen în sine, nu poate fi despărţită de materia în care se constituie: -apa şi acele vase de pe fundul căzii şi de deasupra apei. Reflecţia, lumina şi mişcarea sunt componentele fundamentale ale imaginii. Doar receptarea ritmului spaţial al luminii relevă coerenţă secventelor perceptive a imaginii. Lucrările sale se disting printr-o cvasi-imaterialitate, manifestată ca pur efect vizual al reflecţiei, luminii şi mişcării.

          Aşadar, experinţele artistice a lui Ştefan Remus Lucian sunt fie o continuare, fie o preluare a stărilor de suflet, o eliberare a tensiunilor spirituale. El nu inventează, nu caută şi nu invocă cu orice preţ sau imploră actul creaţiei. El il trăieşte tăinuindu-şi sensibilitatea. Şi conştiincios, atent, discret cât să nu clintească starea de graţie cu nimic dintr-o sperată veşnicie, o primeşte.

           Aprecierile din partea criticii de specialitate au fost şi sunt mai mult decat favorabile: "Pentru că în arta acestui om sunt cuprinse, ca intr-o rugăciune, şi lumina şi întunericul, şi suferinţa şi bucuria, şi învolburarea gândului, şi inflăcărarea pasiunii. O face cu delicateţea unui sacerdot, fără excese senzoriale, ori teatrale, stridente, modern în expresie, raţional şi sincer în rostire." spune reputatul critic de artă, Corneliu Antim.

           În atare conditii de suflet, cum să nu jertfim un ceas de lumină spirituală din rutina cotidiană, pentru a şterge apele oboselii cu o năframă de tihnă.


http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2011_07net.pdf

                                                                                                        

Pleşu şi Liiceanu discutand despre invidie şi ură / TVR 1

Stupid people!!!

Andrei Pleşu "cataloghează invidia şi ura ca „două forme derivate ale prostiei". De ce invidiem, de ce urâm, cât de relativă este legătura dintre aceste sentimente şi intelect - sunt întrebări menite să ne stimuleze gândirea şi să ne ajute să ne înţelegem şi să ne controlăm mai bine reacţiile"(TVR, Duminică, 6 februarie, de la ora 18.00,).  

Invat in fiecare zi sa dau piept cu ipocritii, parvenitii si neputinciosii. Ca sa nu mai adaug si invidia, prostia, infatuarea, etc.   

Unui om deştept îi place să înveţe de la                       altii. Unui prost, să înveţe pe alţii. 

P.S. Mai multa elocinta decat la cei doi corifei ai culturii romanesti, e greu de adaugat. Chiar daca pentru unii, in micimea lor, e discutabil.  

Tradare - vanzare dar, sa stim si noi

 Realitati ...sau din culisele lumii
Colapsul Economic al Argentinei - poate fi o lectie si pentru Romania?!

 "POPORUL NU PLEACA!"

 Investiti 2 ore din timpul dumneavoastra pentru a vedea acest film, nu e fictiune, este povestea unei tari,    Argentina, prospere si fericite odinioara. 

 Undeva, candva, am vazut la televizor marile miscari de mase, devalizarea, magazinelor, disperarea unor oameni apartinind unei tari bogate dar care acum mureau de foame !!!!!! Se intampla in 2001 si pentru foarte multi dintre noi a fost doar o Stire !! Am vizionat de mai multe ori documentarul si ce m-a frapat au fost "suprapunerile" aprope punct cu punct cu situatia Romaniei:
 - Si ei au avut o industrie nationala foarte puternica ce asigura 95% din necesarul intern;
 - Si ei au avut datorii foarte mici ( prin 70 aveau cam 7 miliarde ) Pe urma in 25 ani au facut datorii de 170 miliarde !!! S-a vindut TOT la ei. In film se face o afirmatie interesanta ( filmul este facut inainte de 2004, veti vedea de ce aceasta data !!! ) "Cum ca nici o tara din lume nu a renuntat fara razboi la rezervele ei de petrol si gaze" Ei si-au vindut petrolul care valora 25 miliarde cu 2,5 miliarde !!! Nu cunosteau situatia Romaniei !!! Noi fara nici un razboi l-am cam dat de pomana la OMV ( mult mai ieftin decit l-au dat ei ) cu vreo 6-700 de milioane ( daca tin bine minte) !!! . Deci ei pot spune ca nu sint singurii prosti din lume ... APOI s-au indatorat foarte mult, si-au dstrus economia proprie si au ajuns muritori de foame Si la iei bancile s-au indatorat iar datoriile bancilor au devenit datoria Argentinei !!!
- Si la ei, stinga si dreapta si-a dat mina impreuna cu liderii sindicali, si rezultatul a fost ca cei bogati s-au imbogatit si mai mult si cei saraci au ajuns muritori de foame Au vindut ramurile strategice ( monopoluri ). Imediat au crescut tarifele fara ca cei ce le-au luat sa investesca un cent in dezvoltare Vezi la noi Romtelecom-ul, IMGB-ul vindut in 97 pe 500 mii dolari !!! ( a fost considerat atunci privatizare de succes !!! ) Argentina avea 90000 de km de cale ferata, dupa terapiile de austeritate mai aveau 8000km !!!. Asta urmeaza acum la noi !!! Desi se spunea ca s-au privatizat pentru eficientizare si diminuarea subventiilor s-au dat subventii in continuare, dar acum pentru firme straine !!!
- Si la ei Congresul ( Parlamentul de la noi ) a fost cumparat si singura lor treaba era sa ridice mina ca sa valideze legile antinationale Rezultatul final ... De la 18% copii subnutriti se ajunsese in 2000 la 84% subnutritie .....In fiecare zi mureau in Argentina de foame aproximativ 100 de oameni !!!. Asta ne asteapta si pe noi ?! INFERNUL LUI DANTE? Evident pot fi mici diferente dar rezultatul final va fi acelasi !!!  

 P.S. Este un mesaj primit pe mail. Consider ca e bine sa stie cat mai multa lume despre ceea ce se petrece cu tara noastra, cu noi, poporul roman. Pe cat de straniu pe atat de adevarat. Parem a nu fi nimic mai mult decat o frunza in vant, nu contam, ci doar traim ca robi. 

.

DECIMARE A POPULATIEI PRIN REFORMA SANITARA

http://www.adevarul.ro/actualitate/Morti_pe_altarul_reformei_sanitare_0_458354846.html:"Unui bărbat din Vâlcea i s-a oprit inima, ieri, în faţa spitalului închis de vinerea trecută prin decizia ministrului Sănătăţii. Miercuri, ambulanţa a fost prea departe de un cardiac din Constanţa. Românii de rând n-au aflat încă ce spitale au fost închise la 1 aprilie. Bat la uşile unităţilor medicale şi află cu surprindere că salvarea lor e la zeci de kilometri distanţă."

http://ziarero.antena3.ro/1302239844-Morti_pe_altarul_reformei_sanitare


http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1728535-reforma-sanitara-inchide-spitalele-prahovene.htm


http://www.adevarul.ro/locale/galati/color800517bNEPUTINTAfontbPresedintele-Colegiului-Medicilor-Galati-spital_0_403159740.html

Spuneti-va parerea, trimite-ti mail-uri, comentati masura ministrului sanatatii Attila Cseke si sefului sau Boc Emil.
Cred ca acestia doi, sunt primii din lume care au purces deschis la decimarea populatiei, demult anuntata.  Rusineee!

Poveste pentru copii

Arta in clipuri video

Saptamanalul britanic The Observer a realizat in editie electronica o colectie de linkuri You Tube, considerate repere in cultura si arta a ultimului secol. Foarte interesamnt, subiectele nu sunt numai din arta ci ve-ti gasi si muzica, incepand de la cea clasica, jazz, rock, folck, pop, din filme si balet. Selectia contine si o scurta prezentare a momentului filmat.

Artcyclopedia

Un inedit si spectaculos site, o enciclopedie a capodoperelor de arta plastica, care prezinta 9000 de artisti, indexează 2900 de situri de artă şi permite vizionarea a 160.000 de linkuri, slideshouw-uri remarcabile, topuri, stiri, muzee si galerii de arta.

Curente artistice in pictura

Types of Painting

View more presentations or Upload your own.

Foto Art - Super fotografii din Paris.

O colectie de imagini  extraordinare, realizate din unghiuri diferite, in lumini seducatoare, prelucrate sau nu in photoshop, dau maretia cuvenita culturii si civilizatiei  franceze. Nu intamplator Parisul mai este denumit si "orasul luminilor".

8 marie 2011

O zi minunata tuturor doamnelor si domnisoarelor !

Cita(i)te din opera lui Tudor Musatescu

 Emanatii spirituale (musatisme)/realitati critice re-amintite

-Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător, pentru ce trăieşti.
-În viaţă poţi ajunge pe picioarele tale, din piedicile puse altora.
-Geniile se nasc rar. În schimb nu mor niciodată.
-Sunt două feluri de scriitori: unii citaţi şi alţii citiţi.
-Nu regret nimic din tot ce am făcut în viaţă. Dar, regret tot ce n-am făcut.
-Publicul de teatru se împarte în două: cei care se duc să vadă şi cei care se duc să fie văzuţi.
-Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.
-După 60 de ani, dacă vezi o femeie goală, ţi-e frică să nu răcească.
-Oho, câte n-ai fi făcut cu banii pe care era să-i ai.
-Meridianele sunt bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.
-Marele cusur al femeilor: te iubesc întotdeauna, când ai altceva de făcut.
-L-am cunoscut pe unul atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.
-Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
-Mai bine iepure şchiop în pădure, decât vulpe argintie în vitrină.
-Prostia şi inteligenţa au totuşi ceva în comun: capul!
-Mătreaţa n-are nici o legătură cu inteligenţa, deşi e tot o chestie de cap.
-Arta nu cunoaşte pe nimeni dinainte. Recunoaşte pe unii, ulterior.
-Mita trebuie să fie invizibilă. Se dă orbeşte şi se ia cu ochii închişi.
-Există o femeie care te obsedează o viaţă întreagă: următoarea!
-“Memoriile” sunt numai amintirile care îţi convin.
-Când vorbeşte vinul, nu-ţi mai tace gura.
Când te căsătoreşti cu o “bijuterie” de femeie, păzeşte-te de admiratori.
-E curios de ce oamenii serioşi se supără când îi iei în glumă şi cei glumeţi se bucură când îi iei în serios.
-Nu există vin prost, decât la primul pahar.
    Şi ca o concluzie a celor spuse mai sus, ţineţi minte că fără dragoste, viaţa
omului ar fi ca şi cum mai bine nu era…

Maneaua - artă sau kitsch

Maneliştii sunt încredinţaţi că fac artă, compun texte cu toată sensibilitatea şi talentul de care sunt în stare. Acelaşi ritm diferenţiat de ornamentările liniei melodice, acelaşi text şi aranjamente instrumentale: „ Lumea zice că-s nebun/Că vorbesc singur pe drum/Of iniiima mea/of iniiima mea// Nu-s nebun vorbesc cu tine/Că te simt mereu cu mine/Of iniiima mea/of iniiima mea ...”

                                                                                    **

Am pornit demersul logic de la ceea ce este maneaua, pentru a înţelege cum s-a implementat în conştiinţa publicului, drept gen muzical. Imitaţie şi prostituţie, nicidecum curent de cultură sau artă.

Deşi traversăm o perioadă istorică caracterizată printr-un ecletism acid, care reuşeşte să dezbine ordinele logicii primare umane sub numele de postmodernism, e greu de adoptat fenomenul manelei-manelelor. Rezultatul este destul de întristător pentru istoria artelor şi esteticii deopotrivă. Păcat de vocalele conţinute de cuvănt, acestea au puritate, un sonor ce dă o muzicalitate specială, ca primele sunete strecurate de gânguielile comunicative ale noului născut.

Arta ţine de educaţie. E adevărat că Nietzsche afirma despre realitate că este un joc al interpretărilor, dar ceea ce trăim e o consecinţă dureroasă şi distrugătoare. Arta nu este ceva trecător, ea trăieşte odată cu noi de mii de ani. Manelele nu contribuie cu nimic la cultura şi tradiţia poporului romăn, cu atât mai puţin la civilizaţia mondială. Arta implică creativitate iar creaţia înseamnă sfârşitul haosului şi pătrunderea în univers într-o anumită formă. Creaţia organizează în anumite condiţii de date istorice, naturale, obiective şi subiective, naşterea valorilor culturale. Creaţia produce schimbare calitativă a faptului social manifestat individual ca rezultat al imaginaţiei şi talentului.

Postmodernism sau bâlciul artistic a chiciului estetic ?

Eliberarea fanteziei, dorinţa de a trăi decent a diminuat valoarea estetică fiind înlocuită de funcţionalitate, confort sau unică folosinţă. Omul contemporan este interesat de senzaţii, ceea ce în trecut era ridicat la un rang al frumosului ca artă consumată de oameni educaţi, astăzi unicatul a dispărut apărând în loc produse în serie cu pretenţii estetice. Fenomenul manelei umple un hiatus între modernism şi postmodernism ca urmare a reconfigurării trasată de ştiinţă şi tehnică. Calculatoarele compun melodia şi sintetizatorul asigură o voce care să atingă sufletul şi să pătrundă buzunarul.

Arta este greu „înghiţită”, „de gustibus” presupune efort (timp, educaţie, înţelegere, exerciţiu), rădăcinile neputinţei stau în proletcultismul comunist. Consecinţa – generaţii îmbibate de manele, popor nepregătit pentru realitatea europeană.

Arta manelelor rezidă din reverii goale şi sterile. Iventivitatea reprezintă esenţa ei şi nu tânguirea inutilă şi sterilă în versuri ce redau goluri spirituale acoperite de lălăieli prelungite, interjecţii vulgare şi strigături valabile poate doar pentru animale. Versurile îşi au originea în natura omului şi drept urmare au şanse de durată nelimitată. Dar nu şi cele care, sub influenţa sentimentelor necontrolate şi superficiale iau aparenţa ritmată a gesturilor (şi acestea destul de vulgare). Legea difuziunii nervoase face mai întâi ca excitaţia născută în creier să se propage precum undele apei, înainte liniştite. Alfred de Muset, afirma despre versuri că au însuşirea mai întâi de a fi înţelese şi nu de a le vorbi. Rima e artificială, încercând de a transmite două/trei/ consonanţe se înfierează în ascultători, cu acelaşi timbru şi acord cromatic. În loc să completeze armonia prin acorduri de cadenţă, devine ecou regulat, prelungit lipsit de farmec. Flaubert scria: ”nu există oare în armonia cuvintelor, în precizia îmbinărilor o virtute intrisecă, un fel de forţă divină, ceva etern ca un principiu? Legea numerelor guvernează deci sentimentele şi imaginile, iar ceea ce pare să fie afară se află înăuntru”. Aceasta e arta, găsirea numărului de aur prezent în viaţă sub toate aspectele (în natură cât şi în cea umană şi manifestarea ei).

Dar necunoaşterea e o chestiune personală ca şi educaţia. Respingerea distincţiilor clare între genuri şi încurajarea pastişei, a jocului şi parodiei înseamnă refuzul graniţei dintre arta cu valoare şi cea care exprimă non valoarea. Kitsch-ul nu mai este blamat ci devine acţiunea de/cu succes a culturii contemporane. E mult prea mare diferenţa culturală între cei ce ascultă manele şi cei ce ascultă Bach, Vivaldi, Pink Floyd, Beatles ori, chiar folclorul popular tradiţional. Nu ne rămâne decât speranţa într-o salvare prin cultură, o schimbare de atitudine în primul rând faţă de noi, de nocivitatea deşănţării „muzicale” si a cultivarii falselor valori.

Definiţia oferită de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române a termenului „manea” este „cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă şi tărăgănată”. Gen de muzică ale căror acorduri se aud la tot pasul, instaurându-se în România şi chiar în ţările din U.E. Folclor ţigănesc cu serioase scăpări de natură gramatical – literară ce sfidează bunul simţ, kitsch de prost gust, o imitaţie slabă şi vulgară din culturi învecinate geografic (turceşti, greceşti, ş.a.), o pseudoartă, încurajată şi elogiată de curentul cultural contemporan inclus, din păcate, în Postmodernism (curent artistic nou, născut din necesitatea revelării unor noi receptori la viaţa cotidiană a sfârşitului sec. al –XIX-lea, deviat din albia modernismului).

Libera exprimare a „dăruit” cu frenezie formaţii şi solişti cu aceiaşi paletă a repertorului, muzică neândestulătoare pentru urechile şi gusturile celor mai mulţi români. Apar aşa de repede încât „hiturile” aflate la modă se schimbă din lună în lună. Toate melodiile conţin aceleaşi cuvinte: viaţa mea, bani, duşmani, femei, valoare [sic!], iubire, dragoste, aur, şmecherie, maşină, inimă, suflet, parai, milionar, viaţă, barosan, supărat, însoţite de obicei de interjecţii de felul: oooooooffff, ah, şala-la, hei-hop, cicalaca-cichicea, hop-hopa, fără număr, jaga-jaga. Subiecte aflate la îndemână, simple, uşoare care fac deliciu ascultătorilor cu mereu aceleaşi idei lipsite de sens: dragostea (de mamă, copii, familie, iubită, soţie, amantă, familie, bani), trădări, părăsire, băutură, prieteni, stare socială, sex appeal, durere, suferinţă.

Acestea toate sub titulatura „manea” sunt nimic în faţa artei, sunt gunoi adunat din:

1. incultură şi sărăcie – datorată „transhumanţei” oamenilor din anii comunismului aduşi de industrializarea forţată în periferiile oraşelor, calificaţi la locurile de muncă, înghiţind amarul a ceea ce au pierdut şi aveau bun acasă, câştigând o marginalizare la noul lor mediu de viaţă. Expresii indecente care cultivă imoralitatea, debitate la uşa cârciumilor răsărite ca ciupercile, în mahalaua care sălăşuieşte tristeţea şi neajunsurile, lupta pentru supravieţuire şi parvenitismul. Elogierea valorilor şi proporţiilor (neâncăpătoare în normele academice, estetice şi etice) cum sunt: şmecheria profitoare, amorul liber, norocul, blestemul şi înjurătura accesibile tuturor indiferent de vărstă;

2. disperare – o degradare a spiritului la care concură în mod indecent, cu insolenţă şi persuasiune, mass-media căutând o deculturalizare pe toate planurile prin ştiri şi eminsiuni de „real interes”, cu audienţă mare la public, unde show-uri precum: revelioane, „Aventurile familiei Vijelie” Prima tv, Acasă tv, Taraf tv, să facă educaţie, maneliştii devenind profesorii copiilor ce v-or încerca să-i imite, prin câştigarea rapidă de bani.

3. succes – în căutarea unui răspuns se naşte o primă constatare: maneaua este, fără îndoială, cuvântul actual în muzica din România. Se dezbate pe posturi tv. de largă audienţă, se promovează acest gen (Taraf tv), dându-li-se prea multă atenţie „vedetelor” devenite peste noapte (Acasă tv) în care, doar cei cu popularitate rezistă pe piaţă. Nume jenante ( Adrian copilul minune, Diamantele negre, Guţă regele manelelor, Florin salam, Florin universalu`, Prinţesa de aur şi mulţi alţii, încoronaţi sau nu), au ajuns pe firmamentele muzicii contemporane. Ritmuri împrumutate, versuri reciclate a căror trăsătură specifică sunt lamentările comode şi exhibarea unor trăiri intens exagerate cu tendinţe caricaturale e ceea ce ascultă romanii, cu patimă şi fascinaţie aservită. Supapă a refulărilor, amăgiri colorate şi acadeaua săracilor: „ooooooooooo viaţa meaaaaaaaa!!!”, „făăăăăărăăăăăăăăăă număăăăăăăăăăăăăăăărr!”.

Şi toate astea, doar pentru că „piaţa de consumatori” reclamă acest gen de muzică: numărul semnificativ de ascultători fiind apreciat îndeosebi de tinerii din cartiere urbane mărginaşe şi zonele rurale, lipsiţi de educaţie şi un sistem de valori morale şi culturale. Cererea, obiectivată în încurajarea unui comportament sfidător, prin apologia opulenţei ostentative promovată liber de oricine şi oriunde, impune o reculturalizare, o salvare prin educaţie şi promovarea adevăratelor valori.

Bibliografie:

1. „Problemele esteticii contemporane”, Jean Marie Guyau, Editura Meridiane;
2. D.E.X;
3. manele si manelisti, http://forum.itbox.ro/about298.html;