Expozitie personala - LIVIU NEDELCU

 vineri, 18 iunie 2010  

             
      
       Vreau să încep printr-un pasaj foarte interesant: "Mi s-a întâmplat să observ la o făptura în picioare, în metrou, o gamă atât de intinsă de modificări fizice, care mai de care mai picante și mai fascinante, că nu-mi puteam lua ochii de la ea. Erau mici evenimente, la glezne, la cap, la mâini, capodopere rapide imediat retușate sau bifate, care-mi satisfaceau nevoia de a găsi frumusețea n mobilitatea aparențelor, nu în încremenirea lor. Acest trup era o sarbătoare, dar ea nu știa, poate nici nu i-o spusese nimeni niciodată." (citat din Marcel Moreau)

    Dacă Marcel Moreau, într-un extras de scrisoare catre Anais Nin (1971), considera că nu-i destul ca "scriitura să fie un cântec, trebuie să drogheze, să încânte, să provoace la cititor somptuase clătinări intime...", cum poate vedea pictorul femeia? Dacă doar scriitura poate surprinde printr-o impresie atât de puternică, o imagine, un tablou sau mai multe, trebuie că pictura explorează la fel adânc sau mai mult, lumea simțurilor.      

      Ori, un astfel de travaliu de observare și asezare în pânză - plăcut de altfel, de ce sa nu recunoastem, - a atins un anume grad de dominare a tehnicii artistice astfel încât, artistul Liviu Nedelcu s-a instalat demult și foarte bine în conștiința criticii de specialitate și în primele rânduri ale artei plastice contemporane. Stăpânirea tehnicii prin virtuozitate este condiția sine qua non în domeniul multiplului, al proliferarii imaginii, a modelului în conjugarea sintetică dintre grafică și pictură. Expoziția cu nuduri este un eseu încărcat de delir și tumult, este o consacrare solemnă și quasireligioasa a femeii, adevarată, eternă, poetică, halucinantă și fascinantă într-u totul. Este celebrarea celei căreia îi este dedicată cu simplitate, rezumând o elaborată dispunere în seria nudurilor fără complexitatea ideii de începere sau de sfârșire a șirului. Locul femeii este demn, mai degrabă tăcut decât arată retorica ei obișnuită în cotidian.

      Explorarea fără margini dă noi dimensiuni creației, frumusețea expresiei fiind țelul suprem al artistului Liviu Nedelcu, de atingere a armoniei, un obiectiv îndeplinit prin rafinamentul cromatic și linia desenului. S-a angajat într-un adevarat joc semnatic de semne plastice, dominat de mai mult decât cunoașterea emotională în care, ne relevă faptul că, femeia nu este și nu trebuie să fie un obiect. Este izvor de venerație unde îngenunchierea pentru artist este obligatorie. O solitară cunoaștere care acționează prin catapultări bruște, ori spărturi însângerate în spatiul perturbat: adorația cade la învoială cu trupul, gândirea și sensibilitatea.

   O astfel de caligrafiere plastică a nudului feminin, realizat inspirator ne amintește de Pallady care nu-și dorea altceva decât să exteriorizeze emoțiile și să împărtășească impresiile.
      În final o recomandare: cine nu are un "Pallady" să cumpere un "Nedelcu".