Remember, "3 spre zece pictorite bacauane" 8.03.2003

Arta decorativa

Foto: Mihnea Baran

Legatura artei cu viata in multiplele si variatele ei forme este esentiala in creatie. Artistul creator s-a inspirat intotdeauna direct de la natura in mijlocul careia traieste si care impune nu numai o atitudine morala dar si o metoda de lucru. Din toate etapele istoriei artei recunoastem subiecte preluate in plastica romaneasca, - incepand cu Grigorescu, Luchian, Ghiata, Ciucurencu si multi alti artisti foarte cunoscuti - chiar din viata taranului, fiind atrasi sentimental de modele si scene care reflectau o legatura sincera, aproape familiala sau, o nostalgie a copilariei si mediului in care au crescut.

Pentru un tanar din zilele noastre, care nu a apucat nici macar ultimii ani ai comunismului, o atare situatie pare de necrezut cat de mult arta si viata erau legate impreuna, activitatea unuia si existenta curenta fiind intrepatrunse reflecta tradiţiile şi obiceiurile asa cum erau, simple şi profunde. Astfel, rasfrangerea evenimentelor in obiectele de arta este mai greu de urmarit nu numai din cauza diversitatii si utilitatii in care se incorporeaza ci si a timpului in care au fost create, multe dintre ele indeplinind o functie doar pur ornamentala. Majoritatea însă constau in realizarea unei concordanţe între util şi frumos, între forma materială şi destinatia obiectului aflate în corespondenta structurala. Iar pentru a fi apreciate just operele de arta trebuiesc a fi raportate la unitatea si ansamblul decorativ din care fac parte.

Daca, candva, arta populara a fost o arta vie care reflecta prezentul acelor timpuri si continua linia traditionala, acest fenomen istoric s-a pierdut in zilele noastre. Mobilierul, lazile de zestre care pe langa utilitatea data chiar de denumire a lor sunt, ori mai curand au fost, ornamentate viu cu elemente geometrice si zoomorfe incarcate de multiple samnificatii si simbolice. Paretarul “Pomul Vietii” reflecta intr-u totul nu doar calitati de mestesug ci adevarat artistice. Interioarele caselor taranesti contineau cu precadere obiecte decorative utile in acelasi timp. Erau folosite materiale numai naturale (lemn, lut, lana, in, canepa) cum de altfel se regasesc si in lucrarile artistice. Tapiseria este o lucrare efectuata manual, destinata sa formeze panouri verticale pentru imbunatatirea calitatilor estetice unui spatiu. Originea ei aflata in paretare reprezinta un gen major in arta plastica. Realizata fie la razboiul de tesut, cum sunt: “Cocosi” / Velea Salomeea, “Fata inteleapta”/ Doroftei Constantin, “Coborarea de pe cruce”/ Georgia Lavric, sau tridimensionale ori in relief, cuprinzand suprafete tesute cu traforuri sau adausuri materiale ce confera o anume forma proiectata: “Zid cu iedera”/ Ileana Balota, “Metamorfoze”/ Elena Hasche Marinescu, “Braiele luminii” si altele, este destinata exclusiv decorarii.

De aceea astazi muzeul de arta expune lucrari aflate in patrimonial sectiei de arta si etnografie pentru a arata deosebirile si asemenarile dintre arta populara si arta decorativa aplicata. Acestea prezintand mai mult o identitate de principii, deosebirile fiind mai degraba circumstantiale decat structurale. 31 de lucrari, stergare, prosoape, covoare, lazi de zestre si ceramica fac obiectul contemplarii, analizei si comparatiei cu alte 25 de lucrari de arta decorative, de tapiserie si ceramica. Mesajul artei ancorat in popor este deopotriva acelasi: traditia pregnant lirica de evocare a spatiului mioritic ancestral innobilat de mainile autorilor anonimi si a artistilor plastici.

Coincidenta sau intamplare programarea acestei expozitii nu poate fi decat bine primita in randul publicului pentru ca, luna aceasta, traim cu totii bucuria spiritului si primenirea sufletului in asteptarea sarbatoririi Sfintelui Pasti.

Multumesc tuturor colegilor de la etnografie si arta pentru colaborare in realizarea acestei expozitii. Paste Luminat alaturi de cei dragi!

Invitaţie la Experiment Art

Foto: Mihnea Baran
Curator expozitie: Carmen Istrate Murariu

Criteriile estetice sunt şi au fost întotdeauna fluctuante la nivelul vieţii cotidiene. Astăzi nu mai există o distincţie clară între disciplinele artei iar între genurile picturale se află o foame de imagini orchestrate de apariţia unei estetici a surprizei. Începând cu Tocqueville, mulţi critici sociali şi culturali sunt de accord că standardele esteticii s-au deteriorate rapid în favoarea unui statut social şi dorinţei de paradă conformă afirmaţiei cu privire la celebritate a lui Andy Warpol şi iluziei reconfortante a prestanţei ca hedonism al relaxării.

Fiecare artă comportă o tehnică proprie şi face apel la un mod specific de compoziţie. Orice act artistic sau operă, implică alegerea unei forme într-un ansamblu al determinărilor generale care, permit clasarea într-o artă sau gen. Aceasta trebuie să se plieze pe o schemă formală ce impune anumite reguli, dobândind un statut oficial chiar dacă interferează cu alte arte sau diferite genuri. Teza hegeliană a “morţii artei” este combătută prin proprietăţile sugestive, dinamice şi constructive a intelectualismului abstract, care analizează şi susţine materialul de observare, corespunzător noilor cerinţe ale artelor. Cultura şi arta, adaptate la imperativele acestui secol, a societăţii dezvoltate şi tehnicilor de vârf indispensabile vieţii actuale, îmbracă noi forme.
Plecând de la obiectul ca atare a lui Marcel Duchamp “Fontain”, în 1959, a cărei operaţii selective a stat o evidentă intenţie provocatoare dar şi convingerea că orice obiect prezintă aspecte şi caracteristici cărora nu le acordăm atenţie, arta contemporană îmbracă şi încarcă cu o semnificaţie estetică orice obiect indentificat şi izolat într-un spaţiu consacrat examinării vizuale, respective galerie de artă. Teoria lui Benedetto Croce susţine faptul că adevărata noutate artistică ia naştere în clipa care, artistul sesizează, elaborează şi reconsideră material în manifestarea ei tehnică extrinsecă, ca re-înterpretare a obiectului în contexte artistice într-un discurs estetic. Reconsiderearea materiei (deşeu industrial, sau obiect commercial) deplasează teoriile estetice în noi explorări. Fie că luăm o lucrare a lui Cesar în care comprimă, striveşte şi expune carcasa metalică a unui radiator de maşină (“Compresion”) în 1962, a lui Andz Warpol cu “Champbell`s sau Linchtenstein „Crack” în 1964, unde copiază o imagine dintr-o revistă cu benzi desenate cu maximă fidelitate, toate poartă cu sine cam acelaşi mesaj: suntem supuşi imperiosului prezent a lumii industrializate, tehnicizate şi informatizate. Artiştii comunică o emoţie estetică prin formele şi obiectele contemporaneităţii care, ne fură conştientizarea, fiind subjugaţi doar de consum rapid şi fără să ne dăm seama că folosinţa obiectelor la un moment dat, pot recrea forme estetice nebănuite.
Neîndoielnic faptul că aflându-ne în faţa unei capodopere precum Mona Lisa, simţurile exaltă primind o vie impresie care, aproape paralizează la vederea imaginii, subjugate de emoţie şi admiraţie. Faptul de a fi o operă binecunoscută, într-un asemenea context experimental, ea reprezintă mult mai mult, purtând noi înţelesuri, întrebări şi răspunsuri, posibilităţi de reintegrare în actualitate. Pe internet poate fi văzută arătându-şi sânii, se barbereşte, işi mişcă mâinile, dă din ochi şi alte prelucrări. Aşa încât, arta video, instalaţia multimedia, proiecţia, sunetul, arta digitală sau biologică, astăzi pun întrebări, emoţia artistică fiind produsă prin sugestia senzaţiilor şi ideilor. Criteriile estetice au devenit „categoriale şi conceptuale”, şi fac parte integrantă dintr-o teorie artistică care, după Arthur Danto, întăreşte modul de interpretare a obiectului într-un spaţiu dat. Astfel, intenţionalitatea include o componentă reprezentaţională, înţeleasă ca structură şi organizare, proprie semiotice. În acest fel reacţia estetică spontană lipseşte, ea se insinuează sub forma interogaţiei, (ce este, ce reprezintă, ce vrea să spună artistul) iar o analiză profundă presupune pe lângă cunoaştere în esenţă şi intenţionalitate, raţionalitate, evaluare şi valorizare. Pentru că rolul artei este de a comunica, recunoaştem ca mesaj, din întrega expoziţie, un proces semiotic bazat pe trei componente: semnul, obiectul reprezentat şi interpretul. Gândirea este realizată prin semne, de la cele grafice, gestice, cromatice, vizuale, materiale, fizice şi tehnice, iar traducerea lor în acţiuni înseamnă a manipula semne, de aceea mesajul tuturor celor 33 de artişti plastici, prin cele 63 de lucrări expuse în galeriile „Alfa” din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, constituie o invitaţie la descifrarea şi înţelegerea acestora.

Despre „arta care spală sufletul”

Revista de cultura "Ateneu", nr. 3(475)
Articol semnat de Violeta Savu (vezi "Lista de bloguri"

Demersul artistei Carmen Istrate Murariu de a propune publicului sub titlul Dicţionarul artei naive din Bacău (Editura ProPlumb, 2008), o carte ce se situează la confluenţa genurilor album - dicţionar - catalog de artă, este unul salutar. O carte care ne vorbeşte succint despre sensul artei în general şi al artei naive în particular, depunând mărturie despre autentica valoare a pictorilor naivi din Bacău. Carmen Istrate Murariu a urmat în mod inspirat un fir subiectiv – emoţional – afectiv. Iar în artă, emoţiile sunt esenţiale. Vacanţele petrecute la bunici, într-un ţinut idilic, şi-au pus puternic amprenta pe sufletul autoarei, preocupările tradiţional - artizanale ale bunicilor şi ale consătenilor îşi vor găsi mai târziu ecoul în dragostea pentru artă şi în deosebita simpatie demonstrată faţă de artiştii populari. Carmen Istrate Murariu îşi aduce aminte de acea copilărie aureolată de simplitate şi seninătate, în fragmente impregnate de lirism: „Mi-aduc aminte perioada copilăriei, zilele lungi de vară care se scurgeau cu greutate de la răsăritul până la scăpătatul soarelui, serile molcome din cerdacul unde «hodineau chipurile» bunicii, resemnaţi şi împăcaţi cu bătrâneţea ascunsă între ridurile feţelor cu trăsături blânde, în timp ce greierii din grădină îşi îngânau numele îndemnându-te să-i asculţi, pitiţi între foşnăiturile firelor de iarbă şi zbaterile frunzelor mângâiate de aerul răcoros al nopţii care începea să se facă simţită. Privirile lor ostenite păreau că mătură dealul de peste drum, dinspre răsăritul soarelui, apoi de din sus şi din josul drumului, cercetând dacă se apropia vreo umbră de om, până către zarea de apus a soarelui ce trăgea după el, vălul înserării şi al nopţii. [...] Modul simplu de a fi şi trăi, de a decora casa cu elemente legate de tradiţii şi preocupări domestice, artistice în felul lor naiv, lada de zestre pictată şi ferecată din odaie, obiectele de uz casnic, atmosfera caldă degajată din toate lucrurile ce-mi stăruie în memorie, azi şi-au câştigat recunoştinţa mea. Datorez bunicilor mei, Maria şi Vasile Nantu, o bună parte din mult-puţinul gândurilor şi făptuirilor mele." După acest mic excurs sentimental-liric, Carmen Murariu ne oferă puţină istorie, evocându-l pe pictorul francez post-impresionist Henri Rousseau, primul reprezentant de seamă al artei naive. Cele două tablouri alese pentru ilustraţie, „Guillaume Appolinaire et Marie Laurencin” şi „Le revelation” („Visul”) sunt emblematice pentru arta celebrului pictor. Invocându-l pe Pablo Picasso, autoarea ne reaminteşte că „arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viaţa noastră". De la arta naivă universală se face trecerea la cea naţională, şi de aici la cea locală. În Bacău, existenţa unei puternice Şcoli Populare de Artă, dăruirea şi vocaţia unor artişti – profesori a determinat formarea aici a unuia dintre nucleele artei naive din România. Printre aceşti pictori care au fost în plus şi „formatori” de artişti, un rol deosebit de important îl ocupă maestrul Ilie Boca, domnia-sa căpătând aproape un aer patriarhal în lumea artei băcăuane, atât în cea profesionistă cât şi în cea naivă. Carmen Istrate Murariu evidenţiează acest lucru în capitolul „Maestrul Ilie Boca şi discipolii”. Acei „discipoli” n-au întârziat să-şi demonstreze talentul, măiestria, unii dintre ei făcându-şi numele cunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare. Autoarea îi descrie în câteva cuvinte pe fiecare în parte, găsind epitetele potrivite prin care arta fiecăruia dintre ei se personalizează, remarcând diferenţele specifice prin care se fac distinşi şi distincţi: „Ioan Măric «păcătuieşte» prin subiectele alese cu neaoşe întâmplări din viaţa semenilor, de un comic savuros, izbutind să redea adevărate învăţături morale, transformând permanent întâlnirea cotidiană în motive plastice; Catinca Popescu impresionează prin culoarea plină de căldură; Constantina Voicu are o filozofie proprie a vieţii, Virginia Bârsan înduioşează prin sensibilitatea deosebită, Salomea Andronic se distinge printr-o deosebită claritate şi strălucire a verdelui etc.” Cartea se încheie cu trecerea în revistă a artiştilor naivi băcăuni, un „dicţionar” care cuprinde o scurtă biografie pentru fiecare artist popular în parte şi ilustraţii cu lucrări reprezentative. Iată şi catalogul la care au răspuns prezent artiştii: Salomea Andronic, Virginia Bârsan, Nelu Caşvan, Costantin Chiţigoi, Gheorghe Clit, Florenţa Cosevciuc, Anişoara Culea, Gheorghe Fifirig, Maricica Laiu, Maria Margos-Gherasim, Ioan Măric (cel mai „popular” dintre popularii băcăuani şi ale cărui picturi, se ştie, sunt foarte preţuite în Franţa), Gheorghe Mereuţă, Petre Nica, Eugen Nicuţă, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Ada Porţan, Elena Radu, Gheorghe Temea, Constantina Voicu, Violeta Voicu, Bică Weimberg.
„Dicţionarul artei naive din Bacău” beneficiază de o prezentare grafică de excepţie, culorile ilustraţiilor sunt vii, hârtia cretată este de calitate, coperţile negre şi cartonate au eleganţă, contribuind la finalitatea unei cărţi - obiect de artă. La alcătuirea cărţii au colaborat: Dionis Puşcuţă (copertă), Calistat Costin (consilier literar şi prefaţator), Florentina Florin (traducere în limba franceză), Cristina Ghiciuşcă (traducere în limba engleză), Sorin Murariu (foto), Mihai-Radu Prăjişteanu (consiliere grafică), Silvia Miler (tehnoredactare). Şi nu în ultimul rînd, Consiliul Local Bacău care şi-a adus sprijinul pentru tipărirea albumului.

De Valentines day

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu este invidioasă; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, de toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată. "(Epistola lui Pavel către Corinteni)

Lansare de carte

Naivi cu suflet mare
Ziarul de Bacau, Luni, 16 Februarie 2009

Primaria Bacau face un gest de mare noblete, tiparind, impreuna cu Editura “Pro Plumb”, un excelent “Dictionar al artei naive din Bacau”, dupa esecul inregistrat de controversata carte a lui Eugen Sendrea privind pagini de istorie locala. Dictionar e impropriu spus. E mai curind un album menit sa propuna publicului, mai mult sau mai putin avizat, o pleiada de pictori naivi, a caror devotiune intr-ale artei da relief aparte vietii spirituale a municipiului. Faima multora dintre ei a trecut demult granitele tarii, numele lor gasindu-si locul printre somitatile internationale din domeniu. Lucrari ale lui Ion Maric, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Gheorhe Clit sau Bica Weinberg sint, de-acum, prezente notabile in galeriile europene deschise artei naive, nascute din mantaua lui Rousseau Vamesul. Contributia lor de suflet, arta lor imaginativa se inscriu in matca traditiilor si farmecului autohton - un veritabil tezaur pe care fiecare generatie de slujitori ai muzelor se cade a-l lasa mostenire spirituala a locului. Autoarea albumului - Carmen Istrate Murariu - a realizat cu mare distinctie o carte dintr-o tripla ipostaza: cea de critic de arta, pictor si scriitor, punind la dispozitia publicului, pentru prima data, o sinteza a “Artei naive din Bacau”.
Sufletul mare si deschis al acestor artisti ni se releva din paginile emotionant redactate si din ilustratiile de cea mai buna calitate continute in album. Criticul de arta Ion Tataru subliniaza “aceasta staruitoare activitate de impunere a picturii populare contemporane, Bacaul venind cu un masiv aport, cu un grup de creatori de incontestabila valoare si originalitate. Ei pun in creatiile lor un generos mesaj de umanism si frumos - acea parte a sufletului moldovenesc si a artei populare de pe aceste stravechi meleaguri romanesti”.Vasile PRUTEANU

Foto: Mihnea Baran

Ziarul de Bacău

Cinci intr-una

Laura Huiban, Miercuri, 4 Februarie 2009

In 2008, cei mai activi creatori bacauani au parut a fi artistii plastici. Anul acesta, scriitorii vin tare din urma. Dupa recenta lansare a volumului monografic “Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare”, semnata de asistentul universitar Adrian Jicu, luni seara, Galeria “Frunzetti” a gazduit lansarea a cinci noi volume, de genuri diferite. Titlurile cu care scriitorii au tentat publicul, format din scriitori, artisti plastici, cadre didactice si politicieni, au fost “Ascensiuni duhovnicesti” (pr. Constantin Leonte; Editura Filocalia, Roman), “Pe muchie de poet” (Dumitru Braneanu; Editura Ateneul Scriitorilor), “Rascrucea diavolului. Pseudomonografia fantasmelor de la Palanca” (Gioni Popa-Gavrilovici; Editura Alma Mater, Sibiu), “Antologia Plumb 600″ (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau). De o atentie deosebita s-a bucurat “Dictionarul pictorilor naivi din judetul Bacau” (Editura ProPlumb, Bacau), un proiect realizat de artistul plastic Carmen Istrate Murariu, cu sprijinul financiar al Consiliului Local si al Primariei Bacau. Evenimentul a fost moderat de poetul Petru Scutelnicu.

Deşteptarea Bacău

Premiera in cultura bacauana: Cinci carti lansate intr-o singura seara!

Articol scris de Gabriel Pop in categoria Cultura, in data de 4 Februarie 2009 de

Luni seara, la Galeria „Frunzetti“ a avut loc o premiera pentru lumea culturala bacauana - lansarea a cinci carti, mai precis un volum religios, o antologie a scriitorilor locali, un roman, o carte de versuri si un dictionar de arta. Initiativa acestei lansari de grup revine presedintelui Uniunii Artistilor Plastici, filiala Bacau, Dionis Puscuta si este inca una dintre incercarile tânarului artist de a diversifica evenimentele culturale aflate in genere, in municipiului nostru, pe o linie banala.

Lansarea de la “Frunzetti” nu a fost insemnata doar prin cantitatea de volume daruite mediului cultural autohton, ci, mai ales, prin frumusetea cartilor, interioara si exterioara, lucru remarcat de cei care au prezentat volumele. Având in vedere ca luni a fost o importanta sarbatoare ortodoxa, Intâmpinarea Domnului, lansarea de carte a inceput, firesc, cu volumul parintelui Constantin Leonte, „Ascensiuni duhovnicesti“. O carte purificatoare, densa, ce ne propune cuvântari, meditatii si aprofundari dogmatice, care beneficiaza de prefata fina a dr. Ioachim Bacauanul, arhireu vicar la Episcopia Romanului. Fara a intra in amanunte, sa spunem ca volumul parintelui Leonte porneste de la idealul desavarsirii crestine si are trei parti: calea desavârsirii, sublimul desavârsirii, mijloacele desavârsirii. Ceea ce da credibilitate curatului volum este ca autorul isi traieste, zi de zi, cuvântul din carte. Devotamentul preotului Leonte (verificat in nefericite imprejurari) e o promisiune ca morala poate veni in continuare de la biserica ortodoxa. Sa adaugam ca volumul a fost prezentat de fostul ziarist de la Desteptarea, Ioan Enache si de criticul literar Petre Isachi.
Cum era de asteptat, la intâmplarea culturala de la “Frunzetti”, lansarea de carte a fost inegala in materie de valoare - era imposibil ca toate cartile sa fie la un nivel superior. In acest sens, putem face o comparatie intre „Dictionarul artei naive din Bacau“ si „Antologia Plumb 600“. Primul este un veritabil obiect de arta, un volum necesar plin de culoare, care prezinta matur lumea artistilor plastici „naivi“ (pacat ca supracoperta e cam sumbra). Nu acelasi lucru se poate spune despre „Antologia Plumb 600“, volum editat in conditii anemice, si care nu-si atinge scopul - pe lânga ca apare mai târziu (era programat sa apara anul trecut, cu prilejul aniversarii a 600 de ani de atestare documentara a municipiului nostru), antologia este inestetica si da senzatia ca „suntem si noi pe lume“.

Si ceva literatura

Sa punctam succint ca, luni, au mai fost lansate in circuitul pietei culturale si doua carti de literatura: romanul „Rascrucea diavolului“ de Gioni Popa-Gavrilovici si cartea de poezii, editie bilingva, „Pe muchie de poem“ de Dumitru Braneanu. Romanul este o „monografie atipica a unui topos misterios, Palanca“ (Petre Isachi) iar cartea de poeme, „ce apartine unui functionar care s-a purtat la fel si când a fost sef si când nu a fost“, cum a zis la prezentare bonomul Grigore Codrescu, are o „formula poetica reprezentativa“, cum ne asigura iin prefata Gheorghi Iorga. Daca romanul este editat la fel de prost ca „Antologia Plumb 600“, cartea de poezii este mult mai senina din acest punct de vedere. Trebuie mentionat ca in incheierea prezentarilor de carte, publicul s-a napustit asupra mesei pe care se aflau volumele lansate, golind instantaneu platoul. Una din explicatii este ca toate cartile au fost donate gratis publicului. E posibil ca alta explicatie sa fie chiar foamea de lectura a celor prezenti…

Remember Iosif Sava

Nu am timp să scriu dar am trecut filmul în pagina mea pentru ca, oricând voi intra, să imi aduc aminte cum alergam efectiv, de oriunde mă aflam, să ajung acasă, în faţa televizorului pentru a asculta şi viziona eminsiunea dlui. Sava. E o bucurie că am găsit postat pe net acest film. Sper că voi afla un timp pentru a scrie ce însemna pentru mine acea "recreaţie". Pentru că, acel timp şi oameni ca domnia sa , m-a "re-creat".
Mulţumesc celui care a avut inspiraţia să dăruiască şi altora din bogăţia sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!