COPILARIE - 1 IUNIE 2012

   

            Muzeul de Arta din cadrul Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" Bacau a fost gazda unor adevarate talente a Scolii Populare de Arta si Meserii tomai de 1 iunie, Ziua Copilului. Iniţiativa organizării închiderii anului şcolar la Muzeul de Artă a fost pentru unii un semn de bun augur iar pentru alţii doar o demonstaţie a talentului de care, aproape numai aveau nevoie pentru că, faima lor a fost recunoscută în concursuri prestigioase din ţară. Am zice ca cei mai buni profesori sunt in Bacau dar e incomplet spus deoarece nu există profesori fără elevi şi iarăşi nu ar fi îndeajuns dacă pasiunea pentru ceea ce au ales nu ar fi comună. Astfel, au expus elevi de la clasele profesoarelor Daniela Gaftea si Carmen Murariu premianti la diferite concursuri de arte plastica, au cantat elevi participanti la concursul X Factor - prof.Marinela Potârniche, Bobocelul de aur - prof. Maria Şalaru şi au susţinut câte un mic recital la instrumentul de studiu, de la cel mai mic elev până la la cel mai mare, manifestarea transformându-se într-un adevarat spectacol. Răsplata performanţelor a venit de la conducerea scolii, directoarea Carmen Voisei care, a cordat fiecăruia câte o Diplomă de merit în semn de apreciere şi recunoaşterea talentelor care a făcut cinste instituţiei.

Femeia - artist plastic - expoziţie

Expoziţia propune publicului posibilitatea de a cunoaşte laolaltă pictoriţele din Bacău. Fără o tematică anume, ca o demonstraţie în forţă, s-au etalat lucrări cu abordări diferite semnate de temperamente artistice diferite. Reunind un numar de numai 23 de nume cunoscute publicului precum: Carmen Poenaru, Dany Zărnescu, Silvia Anghel, Ionela Lăzureanu, Silvia Tiperciuc, Daniela Gaftea, Călin Veronica, Geanina Ivu Vlad, Viorica Zaharia, Carmen Voisei şi până la cele mai noi, angajate înscrierii pe firmamentele artelor, cu o prezenţă activă în manifestările plastice cum sunt: Teodora Nicodim, Bianca Rotaru, Elena Lupaşcu, Oana Văsâi Luminiţa Radu, Mihaela Craiu, Cristina Claudia Pop, Raluca Ghideanu, muzeul urmăreşte recunoaşterea şi promovarea valorilor artistice feminine din aria culturală a oraşului. În istoria locală consemnăm, în succesiunea afirmării lor, certitudini menite să trateze profunzimile timpului, cu un interes afirmat în diverse modalităţi de expresie şi mijloace plastice alternative. Peste aceasta soliditate a creaţiei femeilor artiste, consider important ca valorile artistice să fie cunoscute publicului larg. Intensificarea tendinţelor novatoare se văd la toate generaţiile astăzi şi aici, având posibilitatea să descoperim că sinceritatea creatoare nu are limite. Dincolo de calităţile femeii şi atributele feminine care sunt amintite în afiş, vom descoperi seninătatea interioară a fiecăreia, vom simţi ori intui bucuria de a trăi în cromatica sau tehnica aleasă (grafică, ulei, printuri, acryl, tempera, tapiserie, sculptură, tehnici pe care le regăsim pe simeză) dar şi capacitatea de a se abandona imaginaţiei, aflate între graniţa desenului şi pata cromatică.

          Expoziţia în sine, relevă o statornică muncă ce năzuieşte spre cuprinderea unui univers mai larg decât cel obişnuit femeii. O epurare a preocupărilor zilnice ce pretinde sensiblităţilor, dreptul la manifestare în însăşi substanţa iubirii, iubirea de frumos, de apropele său, de copilul său, de viaţă.

Curator expoziţie,

Expozitia personala Constantin Tanasache

 

       
 
Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii "George Enescu" Iaşi, Secţia pictură, membru titular UAP Filiala Bacău din anul 2000, având ca profesor pe reputatul maestrul Ilie Boca, Constantin Tănăsache s-a facut remarcat în aria plastică locală şi nu numai, cu lucrări filtrate printr-o anumită stare de suflet şi spirit. Când spun aceasta mă refer cu deosebire la preţioasele griuri colorate, reproduse pe coordonatele propriilor trăiri interioare. Fire discretă şi consecventă, personalitatea artistului s-a conturat clar în timp, operând transpuneri de simboluri şi enunţuri religioase în culori sobre pe care, le regăsim în gama cromatică a icoanelor. Evocarea prin compoziţii a liniştii sau a tăcerii, organizate pe verticalitatea simpla a tablourilor atrage, în mod deosebit, solidaritatea spirituală a privitorului. Artistul urmăreşte o luminină de natură imnică care, îl defineşte într-un studiu permanent şi prelungit al imaginarului bine structurat. Folosirea tentelor elaborate de culoare descrie o alchimie a sufletului şi/sau al spiritului. El consemnează un traseu între idee şi stare, între ritmica abstractă a semnelor plastice şi conţinutul figurativ, concentrând astfel, tentaţii retorice ce depăşesc condiţia existenţială. Pânzele sale sunt realizate cu rigoare, desenul este sensibil dar ferm, spontan uneori sau alteori cu tendinţe geometrizante. Rafinamente de griuri, ce simbolizează independenţa şi încrederea în sine, degajă o atmosferă de lirism stenic potenţat de o gândire religioasă. Transfigurarea  plastica a emoţiei mistice, preluată din icoanele creştine, exprimă viziunea propriei fiinţe, a modului de a fi şi a simţi, a trăi şi a crea. Fiecare lucrare poartă un mesaj din care, rezultă nevoia de comunicare, dincolo de barierele cotidianului asaltat mai mult de preocupari materiale. Expresia generală a imaginilor, redate cu timiditate de către artist, are o energie subtilă şi activă care apropie publicul.

Expoziţia este unitară în viziune chiar dacă, tonalităţile cromatice sunt tributare unei ucenicii care pleacă de la experienţa şi înţelepciunea maestrului Boca, până la propria meditaţie. În acest mod, pictorul Constantin Tanasache, ne-a dezvaluit cu elocvenţă trăirile sale acompaniate de o discretă muzicalitate a acordurilor cromatice ce poartă amprenta individualităţii distincte în arealul artistic local. Muzeul de Artă a prilejuit publicului băcăuan întâlnirea cu un artist care, ne-a dezvăluit calitatea exprimărilor plastice într-un demers artistic asumat.

         

Stefan Suditu - expoziţie personală

Care-i Om si care-i caine sau „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”

Niculae Gheran – „Arta de a fi păgubaş. Oameni şi javre”, Editura Biblioteca Bucureştilor

O carte care reflecta perioada interbelica din Bucuresti. Sunt foarte curioasa, abia astept sa o cumpar. Din titlu se anunta foarte interesanta, cu siguranta ca lumea si obiceiurile de mahala de atunci se suprapune perfect sau aproape, cu cea de astazi. E normal, altfel nu se poate explica cum un ţăran cizmar şi analfabet a condus o tara intreaga vreme de 25 - 30 de ani. Nu știu să se fi scris în provincie ceva despre javre și alții. Se merita, parol! O lume mâncată de parvenitism, ambiții năroade, invidii și bârfe, micime sufletească, frustări și frustrați/e care trag sfori, mint, incită, murdaresc: "Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,/ Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;".

AgenţiadeCarte.ro propune cititorilor săi să voteze CELE MAI BUNE CĂRŢI PENTRU PREMIILE ASB din anul editorial 2010. Multe dintre cărţile care se regăsesc în acest top au fost prezentate, în decursul anului 2010 şi 2011, de AgenţiadeCarte.ro. Votarea va începe miercuri, 14 septembrie 2011, şi se va încheia pe 13 octombrie 2011, ora 21.00. Titlurile propuse pentru vot au fost alese de echipa AgenţiadeCarte.ro şi sunt prezentate în ordinea alfabetică a autorilor.

Dialoguri plastice

Pentru artistul Gheorghe Dican pasiunea pentru culoare are dimensiuni şi directii precise. Mizează pe culori tari, deseori stridente, imprimând o obiectivitate maximă imaginilor. Este atras de efecte picturale ce reduc fondul, uneori, la o singură culoare. Tablourile lui Dican "emit" sunete bogate şi profunde, stârnite de o gândire deziderativă, în proiecţii cromatice a unor stări dilatate de ochiul interior. Sunt eliberări energetice nebănuite, amuţite sau refulate. Atâta culoare este de natură imnică, o sărbătoare a simţurilor, o indescriptibilă despovărare - libertate şi vitalitate, o confesiune intimă declanşată de corupţia cotidiană. Combinările extraordinare ale pulsiunii vitale traduse prin culoare, relevă admirabil artistul, al cărui stranie luciditate ocupă, din instinct, centrul emoţiei. Gheorghe Dican îşi retrăieşte sentimentele ca pe o aventură, obiectivând trăirile intime şi experienţa personală. Versalitatea nu-l atinge, el dă măsura reală a propriei fiinţe: ..."Totul depinde, fără îndoială, de tensiunea lăuntrică a artistului, de dramatismul lucrurilor pe care vrea el să le spună" (Robert Rauschenberg). Pictura ca acţiune formulată de Hartung, cel mai de seamă dintre reprezentanţii şcolii new-yorkeze, oferă artistului virtualitatea refacerii armoniei universale prin intermediul gestualismului şi materiei colorate care deschide uşile secrete ale emoţiilor. Fără ostentaţie crede îndeajuns în forţa culorilor eliberatoare, energia cromatică izbind tensiunile obscure de dinafară. Atunci când sentimentul frumosului substituie sentimentul binelui, impresionează estetic, mesaj direct şi cald totodată,  învăluindu-l pe privitor.

Măiestria lui Vasile Soponariu ne invită să ne închipuim un scenariu fantastic populat de personaje suprarealiste de forme zoomorfe sau umane obscure, ce restituie splendid frumuseţea. Ivite din lumea brută a metalului supus visceral, "trăiesc" o tragedie aproape neîntreruptă, aceea a coincidenţei haos-lizibilitate.  Sculpturile artistului surprind gesturi subtile din mişcarea nebunului sau a actorului, care le face traductibile mergând dincolo de raţiune. Personajele degajă o realitate de o sluţenie moştenită de la oameni, magic deturnată de la destinaţia dintâi. Privind aceste figuri solitare, răsucite, magnetice, dansând, avântîndu-se, până într-atât încât, avem senzaţia că domină, ca o ameninţare ce planează asupra comunicării. Hărţuite parcă de datoria creatorului visceral, rămân în ochii noştrii, măşti definitive şi insurmontabile, reprezentări cu grimase, revelatoare, orbitoare chiar. Deşi nu la fel de fragile ca sculpturile lui Alberto Giacometti, încearcă aceiaşi vulnerabilitate, internă şi externă, de expresie umană. Vasile Soponariu îşi tăinuieşte sensibilizările, când timpul nu i se mai opune transformă în erezie fascinantă tot ceea ce, înăuntrul său, contravine moralităţii îngăduite. 

Există o măreţie a artei când ne poartă până la contemplaţie: îi poţi amâna limitele dar nu să le negi cu totul. Creaţia îşi joacă rolul furnizând o manieră de a privi, a simţi, a cunoaşte şi a repune în discuţie problema sensului vieţii. Gheorghe Dican şi Vasile Soponariu sunt artiştii care răstoarnă subtilele constrângeri spirituale transformându-le într-un preaplin de a fi. Nuditatea evidenţei construieşte o lume interioară, din care răzbat demersuri artistice seducător estetice, muzicale, poetice chiar, întemeiate pe o exacerbare a facultăţilor intuitive. Deposedaţi de convulsiile moderne, necompromişi de puterea mercantilă şi ordinea mondenă, cultivă separat, dar împreună, nevoia exaltată de frumuseţe cu preţul originalităţii lor de gândire, al forţei cromatice perturbatoare şi al supleţei imaginaţiei.

 

 

 

Cotidianul Desteptarea Bacau
Revista Ateneu/pag.22

Expozitia de icoane

         Mihai Silviu Iftimie sau Nevoia de frumuseţe

    Ca elev a liceului pedagogic Mihai-Silviu Iftimie a fost singurul care şi-a exprimat opţiunea de a urma Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costache", Manastirea Neamţ, încurajat în alegerea sa fiind, de profesori şi sprijinit de părinţii care, i-au fost şi îi sunt tot timpul alături. Pe buna dreptate că, aşa cum scria Berdiaev: “omul, prin natura sa e mai aproape de Dumnezeu decât de lume.” Astfel, şi-a surprins familia cu preferinţa lui, la o vârsta când alţi tineri îşi doresc orice altceva, după cum spun, întocmai, versurile: “Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;/Cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată,/Cui îi place-n altă' parte poate orişicând să plece,/Cine-şi vrea usoară crucea, n-are o cale, are zece" (Traian Dorz) 
   Calitatea trăirilor lui Mihai-Silviu Iftimie a fost cu totul deosebită, nevoia de frumuseţe şi sinceritate nu o putea găsi in altă parte decât la această şcoală, unde elevii îşi dezvoltă personalitatea prin activităţi spirituale, culturale dar şi practice, de pictură, creaţii şi seri literare, cor si de asemeni sunt implicati in tot felul de activitati gospodaresti. Aici s-a deprins ca om, aici s-a descoperit pe sine cu toată învăţătura creştină primită de la părinţi. Aici, a fost atins de o adevarată binecuvântare divină. 
   Profesorul Dan Ţârdea l-a iniţiat în tainele picturii icoanelor, ia urmarit cu atenţie dezvoltarea simţului estetic pentru artă şi pictura bisericească, aplecându-se spre educaţia religioasă a tânărului şi învăţându-l proporţiile fundamentale teologice ale icoanei. Aşa încât, pictorul Mihai-Silviu Iftimie a îmbrăcat pentru totdeauna armura ortodoxiei, dedicându-se cu migală asupra panoului de lemn, care tânjeşte după mângâierile pensulei. 
    La ora debutului s-a prezentat matur, după o îndelungată chibzuinţă şi poate conştient de primejdia grabei. Aceasta expoziţie este echilibrată, filtrată valoric şi deschide un mare orizont carierei viitoare, dominată de modestie şi talent. Fondul lăuntric din care, scoate la suprafaţă cu har şi dăruire imagini sacre, reprezintă prezenţa divină a creaţiei, prin portretele lui Iisus, a Maicii Domnului sau a apostolilor. Imaginea are o mare forţă de cucerire a sufletului, imaginea este mantra, este poarta prin care trece sufletul fiecăruia spre cer...            
   Icoanele sunt executate în tehnica culorilor de apă, pe panou de lemn de cireş, uscat vreme îndelungată şi apoi sculptat, asigurându-i calitate şi rezistenţă în timp. Alegerea lemnului este importantă în sensul conservării picturii. Pregătirea acestuia urmează o serie întreagă de etape de lucru: de la aşezarea panoului cu sensul fibrei orientat vertical, pentru a evita indoirea lemnului, la prepararea cleiului, a pănzei de in sau bumbac, a grunduirii, a desenului şi auririi, până să ajungă la primul strat de culoare. Urmează finisare, inscripţionarea şi apoi vernisarea. Rugăciunea iconarului e nelipsită în timpul lucrului. Un adevărat ritual ce înobileaza icoana după sfinţire.
   Dar Mihai-Silviu Iftimie a pictat şi troiţe în locuri în care, fiecare trecator să-şi aducă aminte de Pronia cerească. După "Erminia picturii bizantine" de la Sf.Luca (primul pictor creştin), toate icoanele sânt reproduceri. Desigur, nu tocmai copii fidele, ele împrumutând întotdeauna câte ceva de la cel care le pictează şi, chiar mai mult, de la cel pentru care se picteaza. De aceea, harul îl învredniceşte în faţa oamenilor, dar mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Icoanele sunt obiecte de cult, sunt reprezentări sensibil afective şi spirituale a Divinităţii fără de care, nu ne-am putea apropia de Biserică. Icoana este o formă de comunicare vizuală ce completează desăvărşit chipul lui Dumnezeu, şi nu pot lipsi din casa omului. Deşi are darul de a îmbrăca pereţii interiori a spaţiului locativ, mai mult decat atăt, este o mărturisire a credinţei. 
   Tânăr fiind, Mihai-Silviu Iftimie pare a cunoaşte timpul zărindu-i marginile, între iarbă şi stele e rugăciunea şi credinţa, prefigurând în acest fel, aproape toate liniile evoluţiei sale. 
    Aceasta e coordonata spiritualităţii care îl va însoţi toată viaţa. Nu ne rămâne decât să-i urăm succes pe mai departe şi să-i adresăm felicitările cuvenite unui tânăr cu alese calităţi.