Dintr-o
diversă paletă
de tehnici şi mijloace pe care le are la îndemană, Ştefan Remus Lucian a ales spre exprimare plastică,
pe cele care pot fi tălmăcite în semne, sensuri şi simboluri grafice, ca o
confesiune spirituală plurivocă. El anunţă prin titlul expoziţiei o definire, dar
nu o realizează în modul aşteptat, fiind extaziat de formule care premerg acţiunea creaţiei. Ideea de a
recurge la elemente grafice, picturale şi plastice libere, pentru a dobândi o
polaritate între obiectiv şi subiectiv, pune în discuţie criteriile compoziţiei
artistice în uzaj. Faţă de tehnica Action Painting, artistul inversează mijlocul
de expresie cel mai caracteristic şi înlocuieşte gestualismul cu un proces
mecanic, dezindividualizând astfel mesajele, într-o dispunere a conţinutului şi
formei pe acelaşi plan. Valoarea şi identitatea lor sunt reconsiderate, fiind
supuse multiplicării printr-o nouă viziune asupra a ceea ce este aratat. Lumea
experienţei personale descrie o tramă, ce întretaie vectori
de sens la nivel nonfigurativ. Culorile nu mai au funcţia consacrată, de a
contura prin ele însele, ci se comportă ca materie decorativă, fară a avea
destulă putere. Astfel, imaginea se poate prelungi dincolo de tablou, invadează
efectiv spaţiul şi devine ambient, declanşând variate asociaţii care, răscolesc
memoria şi provoacă sensibilitatea. Este o direcţie a investigaţiilor artistice,
reprezentată de valorificarea calităţilor de transparenţă a suportului, o
transpunere a conţinuturilor din planurile superioare în plan fizic, o retorică
constantiniană ce dobândeşte aspecte psalmice.
Atitudinea lui Ştefan Remus Lucian faţă de acest mediu eliberat, continuă într-o elocvenţă
nu de tip grec, auster ci de unul romanic, unde pledează în favoarea unui
spectacol gratuit şi rafinat, de experienţe vizual-cinetice. Filmul "Cada" ne prezintă adevărate
"studii de imagine", una singură care, constituie un moment al unei
secvenţe legată de una precedentă şi alta care îi urmează. Astfel, imaginea nu este rezultatul, ci materia dar şi obiectul cercetării.
Cum imaginea este asimilată ca un fenomen în sine, nu poate fi despărţită de
materia în care se constituie: -apa şi acele vase de pe fundul căzii şi de
deasupra apei. Reflecţia, lumina şi mişcarea sunt componentele fundamentale ale
imaginii. Doar receptarea ritmului spaţial al luminii relevă coerenţă
secventelor perceptive a imaginii. Lucrările sale se disting printr-o
cvasi-imaterialitate, manifestată ca pur efect vizual al reflecţiei, luminii şi
mişcării.
Aşadar, experinţele artistice a lui Ştefan Remus Lucian sunt fie o
continuare, fie o preluare a stărilor de suflet, o eliberare a tensiunilor spirituale.
El nu inventează, nu caută şi nu invocă cu orice preţ sau imploră actul creaţiei.
El il trăieşte tăinuindu-şi sensibilitatea. Şi conştiincios, atent, discret cât
să nu clintească starea de graţie cu nimic dintr-o sperată veşnicie, o primeşte.
Aprecierile din partea criticii de
specialitate au fost şi sunt mai mult decat favorabile: "Pentru că în arta acestui om sunt cuprinse, ca intr-o
rugăciune, şi lumina şi întunericul, şi suferinţa şi bucuria, şi învolburarea
gândului, şi inflăcărarea pasiunii. O face cu delicateţea unui sacerdot, fără
excese senzoriale, ori teatrale, stridente, modern în expresie, raţional şi
sincer în rostire." spune reputatul critic de artă, Corneliu
Antim.
În atare conditii de suflet, cum să nu jertfim
un ceas de lumină spirituală din rutina cotidiană, pentru a şterge apele
oboselii cu o năframă de tihnă.
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2011_07net.pdf
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2011_07net.pdf
