Destin alcătuit dintr-un anume duh, cu
o sensibilitate consolidată deplin pe temelia artei naïve, Catinca POPESCU este un nume consacrat și respectat în peisajul
artistic din țară și peste hotare. Dotată cu un temperament deosebit de activ,
cu o înzestrare nativă de excepție dovedind indiscutabile aptitudini artistice
i-au favorizat ascensiunea în plan cultural. Lucrările domniei sale pot
constitui un adevărat tezaur popular statornicit pe coordonatele geografice și
istorice a universului mirific a satului. Parafrazându-l pe Balzac:
”Acolo unde n-a reușit Napoleon cu spada,
voi reuși eu cu romanele mele”, Catinca Popescu a izbutit recunoașterea
eredității etnofolclorice a poporului român prin nenumăratele premii obținute
la expozițile naționale și internaționale.
Mărturisirile cromatice pe spațiile
restrânse ale tablourilor sunt încărcate de liniștită supremație ce nu v-a
pieri niciodată. Evocarea delicată convertită în legendă și reverie aureolantă
este o elocventă mărturie directă și de mare intensitate plastică. Pictorița
înțelege timpul întrezărindu-i hotarele: între cer și pământ, între cuvânt și
gând, trecut și prezent cuprinde totul în culoare aproape hedonic. Pare că nu
vrea să-i scape ori să uite nimic, pentru a dărui generațiilor următoare. Un
univers baladesc compus din nostalgii, senzații și vorbiri șoptite produc scene
rupte din spectacolul vieții. Câți dintre noi, cei de astăzi, am avut
privilegiul de a ne bucura de toate sărbătorile și tradițiile descrise în tablouri. Cine își mai aduce aminte de
copilăria de povești pe care a trăit-o? Cum să poți trece cu vederea ipostazele încărcate de reverie ce se
suprapun peste trăire cotidiană. Întâmplările, devenite atotstăpânitoare, au un
caracter itinerant ce descrie un traseu afectiv plin de culoare și o
muzicalitate paradiziacă. Scenele din tablouri marchează descinderea în
universul propriu al artistei. Pe fondul unor hieratice dispuneri
compoziționale personajele creează strania senzație de mișcare. Armoniile
cromatice rodesc o lume scăldată de căldura amintirilor, dezvăluind spiritului
senzația că ai trăit aidoma aceleași experiențe.
Catinca Popescu arată cum, în
singurătate atelierului, se lasă pătrunsă de amintiri, plămădind ideile în
culoare și trudind la ivirea tablourilor. Învăluită de un parfum a vremurilor
apuse transformă gândul sincer în imagini care se nasc firesc, căpătând în
conștiința privitorului un loc bine determinat, acela a sensibilității și
personalității artistei. Discipolă al maestrului Ilie Boca, la rândul ei
plămăditoare a altor destine în București la Muzeul Satului sau în orașul
nostru Bacău, ori la Suhuleț (locul nașterii, comuna Tansa, județul Iași) și
chiar în Bruxelles, a cucerit definitiv lumea cu arta naivă. Copiii de oriunde
își află îndemânarea sub atenta ei supraveghere, în taberele de creație sau
atelierele de lucru din care, străbat sonorități cromatice a unui cântec de
bucurie și sărbătoare pentru toate vârstele.
Astfel, pe temeiul de fericită trudă
și a încrederii oferite de prodigioasa și recunoscuta activitate artistică, în
fața timpului s-a instalat duhul veșniciei. Desfășurarea pe pânză a zestrei
afective prin care Catinca Popescu își pregătește trecerea operei în poveste,
este cheia comunicării de la porțile eternității.
Iar recunoașterea acestui fapt constă
desigur într-un breviar pentru păstrarea clipelor menit să-i afirme pe deplin personalitatea
- reper în pictura naivă cât și maturitatea unui crez privind cunoașterea
tradițiilor populare autentice, susținute de originalitate și forța talentului
artistic.
http://www.vicovia.ro/carti/catinca-popescu-detail
http://www.vicovia.ro/carti/catinca-popescu-detail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu